– Unde mergi? întrebă mama înspăimântată, văzând pistolul vechi și greu din mâna lui. – Lasă-mă să trec, mă duc în rai! – Ce să faci în rai, bietul meu copil? – Îl împușc pe Dumnezeu, care l-a ucis pe tata. Era 26 februarie 1806 și Alexandre Dumas-tatăl avea 4 ani. De curând am descoperit un interviu în care poetul Radu Vancu recunoaște că personajul lui preferat din întreaga literatură este Porthos iar, în replică, scriitorul Radu Paraschivescu mărturisește că personajul lui cel mai îndrăgit este Athos. Și dacă ei nu au citit căruțe de cărți, dacă ei nu au de unde alege personaje mai fancy, mai rafinate, mai elevate,…

Astăzi la ora 12 va avea loc înmormântarea ta. Preotul mă binecuvântează și pleacă grăbit să se ocupe de cele trebuincioase unei înmormântări făcute după rânduieli. Primesc vestea senină. Sunt liniștită. Singura mea grijă este să mă încadrez în timp, să nu întârzii, dar mă liniștesc repede, este ora 10, am timp să mă pregătesc. Dar cum să mă pregătesc? Ce trebuie să fac?

Doi dirijori. Muzicieni. Oameni de cultură într-un oraș care respiră cultură. Uniți prin educație, pasiune, curiozitate.  Kurt Philippi, căutător, salvator, păstrător al manuscriselor muzicale ale sașilor transilvăneni ai ultimelor secole. Gabriel Bebeșelea, pasionat, reface, reinterpretează. Și oferă Transilvaniei proiectul Musica Ricercata. Dăruiește cu ambele mâini muzică de trei sute de ani uitată, pierdută, ascunsă. Strălucesc vitraliile din biserica romano-catolică, construită de Ordinul Iezuiților la 1733. Plutește miros de crini și trandafiri de la icoane și picturi. Soprana Rodica Vică înalță arii adânci spre boltă, vocea ei atinge inscripția latină și se rasfrânge asupra noastră. Invăluitor, straniu, cu fiori. Ansamblul, de cincisprezece muzicieni, tineri din opt națiuni, cântă cu drag, cântă…

De cacao tema. Cinci cuvinte în propoziție. Cu cealaltă am dat-o în bară. Cu personajul negativ. Şi eram mândră de prima propoziție. Aşa am învăţat la facultate. Începutul şi sfârşitul sunt esenţiale. Să rămână în mintea cititorului. Restul e umplutură. Dar asta era la reportaj… Cred că mă inhibă colegii. Par capabili şi talentaţi. Și nu stau rău cu imaginaţia. Ce caut eu aici? A zis Iaru că suntem… Nu intră în cinci cuvinte. Toţi nefericiţi. M-a enervat treaba asta. Ce clişeu! Scriitori nefericiţi şi pictori săraci. Sine qua non. Poate de aia nu alunecă. Se poticneşte. Pentru că sunt fericită. Nu acum, în acest moment. Aşa, în general.  Scrie…

Trei bărbați intră cu pas hotărât pe strada Nicolae Iorga. Pălării negre cu boruri late, mustăți formidabile, veste negre, pantaloni largi, cu dungă. Poartă pe umeri ceva lung și strălucitor. Trecătorii se feresc din calea lor, femeile prind copiii mai strâns de mână, câinii latră neliniștit. Se opresc la blocul nr. 4, scara B și sună la interfon. – Ziua bună, șefu! – Bună ziua, îi întâmpină șeful de scară, domnul Panait. Haideți, mergem sus, la patru. Apartamentul 38 – două studente în chirie Urcă împreună, în tăcere și sună la ușă. Nu răspunde nimeni. Mai sună o dată, lung, intermitent. Din interior se aude foșnet slab. – Deschideți! bate…