Paulei îi pasă

Mai bine o absență la școală și un viitor sigur, decât fără absență și fără viitor!

Ce activism la doar 15 ani, domnule! Ce tupeu pe fata asta! Încurajează chiulitul de la școală! O mică activistă care probabil nu își spală foarte des părul ca să nu consume apă și să nu distrugă planeta.

Mai știți gluma răsuflată cu: mama-i chinezoaică, tata-i japonez, iar eu sunt… activistă? Doar că Paula ar putea spune: tata e prim-preot evanghelic, mama – doctor în teologie și Da, ne pasă! Yes, we care!

Pe Paula Dörr o cunosc de când avea câteva luni, iar Kilian, tatăl ei, o plimba în brațe prin Piața Huet, sub teii înfloriți și definitiva detaliile colaborării cu mine, în timp ce Elfriede își scria teza de doctorat în casa cu portic de la 1502.

Încerc să îmi amintesc cum eram la 15 ani. Citeam cu lanterna sub pernă, îmi doream prima pereche de jeans adevărați și visam să călătoresc. Altfel, anostă și timidă. E drept că erau alte vremuri, erau primii ani după Revoluție, când abundența bananelor era încă motiv de uimire necuprinsă și de mare fericire, dar nici dacă aș fi astăzi adolescent, nu sunt deloc convinsă că prioritatea mea absolută ar fi să salvez planeta. Iar Paula nu visează, ea acționează. Big style.

Kilian Dörr

Mulți adulți le-au spus întâi să meargă la școală, apoi să salveze planeta, dar elevii vor întâi să salveze planeta și apoi să meargă la școală, spune domnul prim-preot cu un zâmbet complice. Păi da, așchia nu sare departe de trunchi. Așa tată – așa fiică.

L-am cunoscut pe Kilian Dörr în 2006, când ne-am întors dintr-o călătorie de șase luni în Asia de Sud-Est, făcută cu rucsacul în spate. Căutam job și locuință. Locuințe de închiriat nu avem, dar caut pe cineva pentru un proiect-pilot pe management ecologic, în colaborare cu un institut de cercetare din Heidelberg. Și Capitala Culturală ne-a aprobat toate proiectele pe care le-am depus, am nevoie de cineva care să le deruleze. Corporatista din mine a strigat: vii din capitală, din multinațională, ai făcut campanii naționale, ai gestionat bugete respectabile, ai organizat evenimente la Ateneul Român, acum mergi în Sibiu să lucrezi la… biserică??? Șeful tău va fi preot, poftim, digeră asta! Și atunci am avut o sclipire de vulnerabilitate. Știți, nu aș fi spus asta niciodată unui posibil angajator, eu intenționez să am copii în viitorul apropiat. S-a uitat la mine puțin surprins și mi-a zâmbit. Cred că ne vom descurca, doamna Popa, să fie într-un ceas bun! Și atunci am știut că vreau să lucrez pentru el. A fost un ceas bun, care a durat câțiva ani și trei copii. Împreună am adus EMAS, prestigioasa certificare europeană de management ecologic în România, am adăugat componenta ecologică Adunării Ecumenice de la Sibiu și am derulat proiectele culturale din programul Sibiu Capitală Culturală.

 

Preoții evanghelici sunt și conducătorii comunității sașilor, deci Kilian nu este doar prim-preot, ci și un manager administrativ cu viziune care scrie proiecte, aduce finanțări. Pe lângă managementul ecologic aplicat clădirilor istorice din secolul XVI, Kilian a salvat prin demersurile personale teii seculari din Piața Huet, a înființat în cetatea din Gușterița un centru de formare ecologică și spiritualitate pentru copiii și tinerii din Sibiu. Cu toate acestea, în esență el este și rămâne preot.

Elfi

Mai precis doctor în teologie Elfriede Dörr. Șefa departamentului pentru Ecumenism și Perfecționare în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România. Jobul ei este să dialogheze cu episcopi, teologi, profesori, ambasadori, oameni de știință, politicieni, pentru a deschide canale de comunicare, de cooperare, de dialog și înțelegere. Grav, sever, rigid? Doar în capul meu. Elfriede are un râs puternic și sănătos, pe care îl recunoști dintr-o mie, și un fel direct de a fi, care nu te pune nicio clipă în dificultate. Pentru ea teologia, ecologia și credința sunt legate intrinsec, sunt un mod de viață. Nu are nimic militant, nu vrea să convingă pe nimeni. Dar dacă te interesează cu adevărat ceea ce pe ea o pasionează, atunci cel mai bine este să ai urechile deschise când vorbește. Biodiversitatea, tăierea masivă a pădurilor, lipsa gândirii ecologice, sunt teme în strânsă legătură cu Creația, care nu doar o interesează, dar pe care le dezbate documentat în cercurile în care activează. Elfriede consideră că trăim nu doar pe cheltuiala actualei generații, ci și pe spinarea următoarei generații, și că apartenența sau colaborarea cu rețele internaționale precum ECEN (European Christian Environmental Network) sunt foarte importante.

V-am pierdut pe un drum prea arid? Vă vând un pont. Dacă aveți norocul să vă invite Elfi la un ceai de melisă proaspăt culeasă din grădina ei sălbatică dintre zidurile de apărare ale orașului, poate doriți să o întrebați despre melci. Da, melci! Și dacă nu detectează vreo sclipire de ironie, vă va povesti despre cum iese noaptea să studieze comportamentul melcilor din grădină și cât de fascinante sunt aceste făpturi, atunci când te apropii de ele cu înțelegere și curiozitate. Nimeni nu e perfect, nu-i așa?

Paula Dörr

O adolescentă, fiică de preoți – ce palpitant! Cu siguranță cântă în corul bisericii, studiază vioara și poartă fuste până la genunchi. Da, da și nu, nu poartă fuste, ci hanorac și are piercing în ureche. Iar Instagram, Facebook, Twitter nu sunt noțiuni necunoscute, chiar își recunoaște o anumită dependență de ele, ca orice adolescent din zilele noastre. Are o hotărâre și o determinare în fragilitatea ei și o frumusețe atemporală, portretul ei îl văd mai degrabă încadrat într-un tablou renascentist din Muzeul Brukenthal, decât la un protest. Eu am radicalizat familia, glumește Paula. Părinții ei aveau și în trecut preocupări ecologice, dar Paula a adus în familie discuțiile despre cât de etice sunt călătoriile cu avionul, care sunt, după părerea ei, o alegere personală la care există alternative, cum ar fi călătoria cu trenul, sau compensarea zborului prin intermediul rețelelor de mediu precum atmosfair, care plantează copaci pentru a acoperi emisiile de gaze cu efect de seră.

Consumul excesiv de carne a fost o altă temă incipientă. Momentul declanșator a fost cel în care s-a informat despre creșterea industrială a animalelor și despre condițiile în care acestea trăiesc. Paula spune că, după șocul inițial al cifrelor și al imaginilor, pașii sunt: ajung informații la tine, le conștientizezi, iar apoi urmează o perioadă de ”Schockstarre”, care înglobează sentimentele de înghețare, blocaj, descurajare. De aici și până la sentimentul de vinovăție denumit climate anxiety, anxietate climatică, e doar un pas. Este ușor să te simți neputincios și descurajat, mai ales ca adolescent condamnat să trăiască într-o lume pe care nu o poate influența, deși știe că nu merge în direcția bună. Primul pas este să faci ceva, orice pas mic care te poate scoate din descurajare. Paula a început să discute la școală despre temele care o preocupau. La română a scris o poezie despre merele pe care le primeau la școală ambalate în plastic. La geografie și-a expus pe larg monologul climatic, cum singură glumește, și a cerut profesorilor să conceapă lecții în care să se regăsească această temă, iar unii profesori au fost receptivi. A fost încurajator, crede Paula. Colegii au ironizat-o puțin la început, apoi s-au obișnuit.

Summit European la Sibiu

9 Mai 2019. O șansă istorică pentru România: Summitul de la Sibiu. Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, Președintele Parlamentului European Antonio Tajani, Președintele Consiliului European Donald Tusk. Tot ce înseamnă decident politic european se înghesuie în Piața Mare: 27 de șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană reprezentând 500 de milioane de europeni, 36 de delegații oficiale, 400 de invitați de rang înalt, 900 de jurnaliști, 100 de traducători. Aici și acum se decide mersul Europei pentru următorii ani. SPP-iștii se încruntă bănuitori, jurnaliștii internaționali filmează, intervievează, curioșii se foiesc de colo-colo – e o fierbere mocnită. Sibiul se primenește, se fardează, se coafează, îmbracă țol festiv și își pune pe față zâmbetul de sărbătoare. Cine nu e în oraș să vadă decidenții Europei, stă lipit de televizor și urmărește istoria derulându-se în direct. O fetiță de 13 ani rămâne neimpresionată de zgomot și high-profile. Vede șansa ei de a se face auzită. La cel mai înalt nivel. De a pleda pentru noi, toți, care suntem prea maturi, prea ocupați, prea blazați. Care avem viziune proprie, dar ne lipsește viziunea de ansamblu. Care avem interese personale, dar ne lipsește interesul comun.

 

Paula Dörr versus Emmanuel Macron

Fac un exercițiu de imaginație. Mâine am o întrevedere de câteva minute cu Emmanuel Macron, în care am șansa să expun președintelui Franței oful meu cel mai arzător. Alături de domnul Macron mai sunt alți opt șefi de stat sau de guvern. Ce fac? Pregătesc un elevator speech, un discurs scurt și de impact? Posibil. Dar, cu siguranță, mai întâi mă gândesc cu ce o să mă îmbrac și, mai important, ce pantofi port, nici de plimbare, nici de nuntă, nici fără toc, nici prea îndrăzneți, doar nu vreau să fiu mai înaltă decât el și să îl pun în inferioritate. Oare nu e cumva nevoie absolută să cumpăr pantofi noi? Hm, nu aș risca să stric tot demersul doar pentru că port pantofii greșiți. Apoi sabotorii proprii mi-ar șopti toată noaptea: ce faci dacă te încurci, dacă uiți ceva, dacă te blochezi? Te umpli de ridicol. Presa e cu ochii pe tine, abia așteaptă să te sfâșie. Și apoi, cu fața șifonată de nesomn vrei să ieși în lume? Oare chiar e atât de important să te întâlnești cu Macron? Sigur vor mai fi și alte ocazii, iar pantofii sunt perfecți pentru viitoarea petrecere, ar fi păcat să îi returnezi. Sunt epuizată! Nici măcar imaginar nu aș fi în stare să fac acest pas.

Ce face Paula, la 13 ani, înaintea unei întrevederi reale cu Macron?

Păi, îmbracă cel mai bun hanorac al ei și ia două prietene mai experimentate cu ea, pe Anuna De Wever de 17 ani din Belgia și pe Luisa Neubauer de 23 de ani din Germania. Au o scrisoare deschisă, cu 17.000 de semnături și reprezintă elevi și studenți din mai multe țări, care solicită politicienilor să treacă pe agenda lor de lucru, ca prioritate absolută, criza climatică. Mesajul lor a ajuns prin viu grai la de șefii de stat și de guvern din Franța, Spania, Danemarca, Suedia, Letonia, Luxemburg, Portugalia, Belgia și Olanda, iar Macron le-a încurajat și felicitat pe loc și, ulterior, în mediile sociale. Cum te-ai simțit, Paula, înconjurată de presă? Își ia timp preț de câteva clipe, să reflecteze. În acele minute vezi că și ei sunt doar oameni. Știi, pentru mine a fost un empowering moment, (un moment ce dă putere), care a arătat că totul este posibil și NU că de mâine se rezolvă totul. Activismul ecologic este un proces, o constanță, nu doar un moment important sau un protest. Paula povestește cu naturalețe și detașare, iar eu am uitat că în fața mea este o adolescentă de clasa a noua.

Amenda – Teama de tema sensibilă

Decembrie 2019, Târgul de Crăciun din Sibiu, unul din cele mai frumoase din Europa. Luminițe, miros de castane coapte și de turtă dulce, caruselul cu călușeii copilăriei. Eram acolo cu copiii noștri, bucurându-ne de atmosferă și unii de alții, când i-am văzut trecând. Vreo sută de tineri având pancarte cu mesaje de salvare a planetei, au dat câteva ture prin Piața Mare, cântând, apoi s-au oprit protestând în fața primăriei. Bravo lor, am gândit scurt și m-am întors la ale mele. Când am pornit spre casă, Paula ținea un discurs cu microfonul în mână. Ne-am oprit să ascultăm. Tinerii cereau Primăriei Sibiu decretarea stării de urgență climatică. Da, așa ceva există, este la îndemâna primăriei. Cereau eco-educație, campanii de informare, de conștientizare a profesorilor și a elevilor. Mai mult verde, pocket parks, acele mini-parcuri posibil de amenajat în zonele mici și neglijate dintre blocuri. Piste de biciclete – mai bune, sigure. Implicarea orașului în rețele internaționale ca European Green Cities și stabilirea unor obligații climatice. Documentul cu cererile lor a fost depus apoi la primărie.

Dar copiii au fost amendați cu 1.000 de lei! Pentru că protestul a fost autorizat strict în fața primăriei, iar ei au îndrăznit să se plimbe, de capul lor, prin Piața Mare, câteva zeci de metri mai încolo. Complet absurd. Credeam că suntem împreună în treaba asta, că ne privește pe toți, tineri, poliție locală, primărie, iar noi am fost pedepsiți, a fost reacția Paulei. Amenda a iscat o mare controversă, persoane publice precum artistul Dan Perjovschi sau directorul Teatrului Gong, Adrian Tibu au sărit în sprijinul copiilor, oferindu-se chiar să plătească amenda. Sub presiunea publică, primăria a invitat tinerii la o discuție, propunând chiar înființarea unei comisii speciale pentru probleme climatice, care încă nu există.

E nevoie de curaj să ieși în lume, dar merită. Chiar dacă pe o scară mică, oamenii sunt interesați. Merită să discuți public despre această temă și teamă importante. Pentru a acționa, trebuie să numim întâi problemele, să le conștientizăm, să le acceptăm, iar planul local este foarte important, aici se pot întâmpla multe lucruri bune în plan climatic. Frumusețea este că merită efortul.

Colega de bancă a Paulei a întrebat-o de ce face toate acestea, doar sunt lucruri care privesc adulții. Nu le poți spune pur și simplu adulților ce să facă, nu merge așa! Se pare că pot, a fost răspunsul Paulei. Așa este, sunt lucruri de adulți, doar că ei nu fac nimic în această privință. Ce faci dacă discuți în contradictoriu cu un adult și nu mai știi ce să mai argumentezi? a întrebat mai departe colega ei. Atunci mă duc acasă, mă informez și continui discuția ulterior. Pentru mine a fost o surpriză atitudinea colegilor vizavi de adulți, doar pentru faptul că cineva e adult, nu poate fi contrazis, ce zice el e lege, înseamnă că are automat dreptate. Dacă nu cred că e ok, pot spune asta. Copiii nu sunt învățați să aibă o părere pe care să o susțină cu argumente raționale. Înțeleg perfect dilema Paulei, știind că a fost crescută într-o familie unde se discută liber și nu pot să nu mă întreb cu o strângere de inimă: oare eu îmi încurajez copiii să argumenteze?

Yes, we care!

Un proiect mamă-fiică. În pandemie, Paula și Elfriede au scris o carte. Ce propoziție simplă! Abecedarul mediului pentru tineri, ilustrat de artistul Dan Perjovschi, s-a născut din nevoia Paulei de a nu se simți atât de lipsită de speranță la începutul pandemiei. A început ca un joc, cu câteva sfaturi pentru Paștele 2020 și cu o provocare: Paște ecologic. Cartea conține mini-capitole pe teme importante precum ce și cum mâncăm, deșeuri, apă, energie, bani, petreceri, sărbători, care sunt abordate de patru tineri-personaje care discută, caută informații, găsesc soluții practice.

Cum tonul face muzica, m-am bucurat să descopăr un ton neutru, prietenos și tineresc, nu m-am simțit nicio clipă vinovată sau judecată citind cărticica, ci informată și încurajată. Am găsit informații relevante, ușor aplicabile, recomandări și resurse documentate. Am dorit să nu copleșim, să păstrăm un echilibru, un balans. Uneori citeam și ne gândeam două ore, ca să scriem două propoziții cu informații concentrate, folositoare. Deși nu a fost încă lansată, cartea poate fi descărcată de cei interesați aici, din dorința doamnelor Dörr de a o pune la dispoziția celor interesați: tineri, părinți, dascăli, formatori. Yes, we care! Abecedarul mediului pentru tineri

Am pornit la drum cu gândul să scriu povestea Paulei dar, pe parcurs, am realizat că nu o pot desprinde de familia în care a crescut și în care s-a format. Este familia Dörr o familie NORMALĂ? Nu știu. Fiecare ticăie în felul său. Vă provoc să-i pomeniți lui Kilian două cuvinte: calfe călătoare. Și pac, vi s-au dus două ore din viață. Are povești cât pentru douăzeci de ture de Piața Huet, cu oprire la toți teii. Poate preferați melcii Elfriedei? E doar o chestiune de gust. Dar cu siguranță sunt o FAMILIE. Care comunică, împărtășește, respectă. De la care eu am avut multe de învățat nu doar în plan teologic sau ecologic.

Cât despre Paula?

Povestea Paulei se scrie frumos, iar eu abia aștept să citesc capitolele următoare.