Storytelling

Ricercata

Doi dirijori. Muzicieni. Oameni de cultură într-un oraș care respiră cultură. Uniți prin educație, pasiune, curiozitate. 

Kurt Philippi, căutător, salvator, păstrător al manuscriselor muzicale ale sașilor transilvăneni ai ultimelor secole. Gabriel Bebeșelea, pasionat, reface, reinterpretează. Și oferă Transilvaniei proiectul Musica Ricercata. Dăruiește cu ambele mâini muzică de trei sute de ani uitată, pierdută, ascunsă.

Strălucesc vitraliile din biserica romano-catolică, construită de Ordinul Iezuiților la 1733. Plutește miros de crini și trandafiri de la icoane și picturi. Soprana Rodica Vică înalță arii adânci spre boltă, vocea ei atinge inscripția latină și se rasfrânge asupra noastră. Invăluitor, straniu, cu fiori. Ansamblul, de cincisprezece muzicieni, tineri din opt națiuni, cântă cu drag, cântă pentru aducere aminte, cântă pentru suflet. Și cântă zâmbind.

Sfântul Nepomuk, aude de alături, din curtea interioară a fostei mânăstiri iezuite, zâmbește, se înclină. Daa, e muzica ce răsuna pe vremea când el binecuvânta de pe piedestalul din Piața Mare burgul vibrant, bogat, febril.Corzile jucăușe, ridică din sprâncene ghiduș, se completează, se joacă blând cu sufletele noastre. Susțin theorbele care au scuturat praful de secole așternut peste ele în muzeu și care se bucură de reîntâlnirea cu clavecinul, strămoșul pianului, cu sunet metalic, penetrant.

Muzică baroc în biserica baroc. Da, ce mare lucru? Sună simplu, aproape banal. E o călătorie în timp! În Hermannstadtul european, cosmopolit, umblat și educat, la curent cu moda de la Paris, cu muzica de la Viena, cu filosofia de la Berlin.

Georg Philipp Telemann a fost un compozitor prolific al perioadei baroce, atât de apreciat, încât atât Johann Sebastian Bach, cât și Georg Friedrich Haendel l-au rugat sa le boteze fiii.

Carl Philipp Emanuel Bach, fiul lui Johann Sebastian Bach, Michael Haydn, fratele lui Joseph Haydn și care a compus un timp la Oradea, răsună împreună cu contemporanii lor sibieni, Anton Hubatschek, și Johann Sartorius Fiul, dezvăluind sincronismul care a existat și atunci între cultura europeană și cea transilvăneană. Hubatschek, compozitor din Boemia, a compus la Sibiu și a activat ca și Kapellmeister chiar în biserica în care îi răsună acordurile un sfert de secol mai târziu. În 1798 prezenta sibienilor premiera Flautului fermecat al lui Mozart. 

Johann Sartorius, teolog, organist, compozitor sibian, împiedicat de ciumă să își desăvârșească studiile în Europa, îl trimite pe fiul lui la Jena și la Kiel. Tânărul Johann se împrietenește cu Telemann și aduce în Siebenbuergen compozițiile acestuia. Sartorius a activat ca preot în Criț, Deutschkreuz, ce ținea de abația cisterciană din Cârța. Iar fiul lui cel mai mic, a fost îndrăgostit de fiica Stadtpfarrer-ului din Sibiu, care a murit la nici treisprezece ani de tuberculoză. Povestea ei a fost descoperită în 2006 într-un toc de fereastră al casei parohiale din Piața Huet. Da, cea cu porticul de la 1504.

Astfel sunt țesute și întrepătrunse legăturile între compozitorii perioadei baroce, cu o croșetă fină, ce a străpuns timpul. Compozițiile lor au ieșit la iveală, colbul de pe ele a zburat, și-au recăpătat strălucirea ușor desuetă, dar cu atât mai fermecătoare. 

Mulțumim Gabriel Bebeșelea, mulțumim Musica Ricercata! 

Apreciem.

Continuare

– Uite, poftim, îți las ție poneiul meu Twilight Sparkle să îți țină de urât. Rămâi cu bine.

Paula se răsuci pe călcâie și alergă să își ajungă din urmă părinții. Din buzunarul rochiței celei noi se auzea chlinchet de monede.

– Herr Stadtpfarrer, veniți repede să vedeți ceva, strigă restauratorul emoționat.

Era vara lui 2006 și întreg centrul istoric era un mare șantier. Sibiul se pregătea să devină Capitală Culturală Europeană. La început, primăria a trimis o echipă de muncitori să reabiliteze fațada casei parohiale din piața Huet, aflată în spatele catedralei evanghelice, emblema orașului. Dar când aceștia au descoperit o frescă din 1602 chiar deasupra porticului gotic datând din 1504, muncitorii au fost înlocuiți cu o echipă de restauratori.Prim-preotul se apropie repede. 

Această clădire impunătoare, aflată pe zidul cetății și străjuită de turnul de apărare a fost timp de secole locuința Stadtpfarrer-ilor, prim-preoții și totodată conducătorii puternicei comunități evanghelice. Dintr-o nișă aflată în spatele tocului ferestrei restauratorul scoase o cutie mică cât o palmă de copil, pictată cu flori.

Paula, fiica lui Stadtpfarrer Törr strigă plină de încântare:

– O comoară, am găsit o comoară la mine în cameră. Deci este a mea! Vreau să o deschid eu prima! 

Au deschis cu mare atenție cutia și înăuntru au găsit un portret de fetiță în miniatură, o șuviță de păr blond legată cu o panglică de mătase gri, prăfuită, doi guldeni de argint și treizeci de creițari și un bilet îngălbenit. Panglica era brodată cu un nume și o inimă.

– G. Sartorius, silabisi Paula

– Sartorius…. Sartorius… Știu, trebuie să fi fost fiul lui Johann Sartorius der Junge, Cel Tânăr, preot și compozitor din Deutschkreuz, Criț. Știi, Paula, slujba de duminica trecută a fost acompaniată de muzica lui. Uite, nu știam că o iubea pe fetița care și-a ascuns comoara la tine în cameră.

– Tati, dă-mi, te rog, biletul! Of, nu pot să citesc, e scris cu litere gotice.

Herr Stadtpfarrer luă biletul cu mare grijă și citi cu glas tare:

Pentru fetița care va locui în camera mea. Îți las toți bănuții mei să îți cumperi o rochiță frumoasă. Îngerașul meu mă va lua la el. Te rog să nu mă uiți. Katharina S. 8 mai, A.D. 1784

Privirile celor trei se îndreptară spre portetul Katharinei.

– Ce frumosă e! Și ce zâmbet trist are, observă Paula. Te rog arată-mi și mie banii.

– Sunt monede din perioada Imperiului Austro-Ungar, îi explică Herr Stadtpfarrer. A trăit în aceeași perioadă cu baronul von Brukenthal. Probabil că tatăl ei a fost un apropiat al baronului, poate chiar prietenul lui. Putem verifica în registrele casei.

– Dar Katharina, cu ea ce s-a întâmplat? întrebă Paula.

– Putem încerca să aflăm, zâmbi tatăl ei.

Au coborât împreună la ultimul nivel al pivniței boltite. Aici, în încăperea uscată și răcoroasă se afla arhiva bisericii evanghelice de la 1600 încoace. Alături, descoperite cu ocazia pavării pieței Huet, se aflau de-a valma în trei saci uriași osemintele ciumaților îngropați în jurul catedralei la molima din 1554. Primarul Johannis urma să aprobe înhumarea lor în spațiul verde de lângă Cafe Wien.

Ocolind cu grijă sacii, Stadtpfarrer Törr o conduse pe Paula la registrele secolului 18.

– Mda, se pare că Stadtpfarrer Schulerus, căsătorit în 1771 cu Hildegard, născută Binder a fost tatăl Katharinei. El a botezat-o în 19 iunie 1772. Uite, aici a înregistrat botezul Katharinei și a adăugat alături: Mit großer Freude. Gott sei Dank! – cu adâncă bucurie mulțumesc lui Dumnezeu. Această notiță este ceva special. În mod normal nu avea voie să își exprime bucuria în registru, iar ca Stadtpfarrer trebuie să îți stăpânești emoțiile în orice împrejurare

Paula îl asculta cu mare atenție dar fața ei era frământată de gânduri.

– Putem verifica data la care s-a căsătorit Katharina? Și dacă a avut copii?

– Putem încerca. Fetele se căsătoreau pe la 16-17 ani, să vedem… Paula, nu găsesc nicio referire la Katharina.

– Atunci caută înainte de 16 ani, îi răspunse ea simplu.

Stadtpfarrer oftă.

– Paula, nu am găsit, hai să mergem sus să citim despre bănuții de argint găsiți.

– Tati, eu văd că ai găsit ceva. Te rog, spune-mi despre Katharina.

– A murit în 11 iulie 1784. De tuberculoză. Mit tiefstem Trauer – cu adâncă mâhnire, așa notează tatăl ei care i-a oficiat ceremonia de înmormântare. Ce trebuie să fi fost în sufletul lui, se cutremură Herr Stadtpfarrer

– Acum știi tot. A murit la două luni după ce a ascuns cutiuța ta.

– Era cu doi ani mai mare decât mine, murmură Paula. Tati, eu vreau să o căutăm.

– Paula, a murit acum două sute douăzeci și doi de ani. Unde să o căutăm?

O săptămână mai târziu, în 11 iulie, Staftpfarrer Törr, mergea alături de soția și fiica lui pe aleile vechiului cimitir evanghelic. Nu le-a fost greu să găsească sectorul H45 – toate mormintele, vechi sau noi, ale celor pecați oben – în Germania sau ale celor rămași în Hermannstadt erau îngijite de enoriași.

Piatra era înclinată, iar alături veghea un înger îngenuncheat, sculptat în granit.

– Tati, seamănă cu portretul, remarcă Paula.

Au aprins o lumânare și au spus o rugăciune.

– Haide, Paula, să mergem, a îndemnat-o Stadtpfarrer Törr.

– Vin într-o clipă, spuse Paula.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *