Asia

Sri Lanka și India

Înainte de a fi întreprins această primă călătorie în India, Orientul a avut asupra sufletului meu o înrâurire puternică… Dar am învăţat ca niciodată simpatia mea faţă de Orient să nu îmi întunece mintea. Fără spirit critic, m-aş fi rătăcit în mulţimea superstiţiilor, aşa cum se întâmplă atâtor indieni.”

Paul Brunton, India secretă


De India şi Sri Lanka ne-am apropiat cu teamă. Am aflat multă durere şi multă frumuseţe. Ne-au plăcut? Nu ştiu, dar ne-au fascinat. Dacă vrem să ne întoarcem? Cu primul avion şi cu prejudecăţi mai puţine în bagaj.

Sri Lanka a sedus călătorii de secole. Marco Polo a considerat-o cea mai frumoasă insulă din lume, pe când alţi geografi, cu inclinaţii romantice, au asemănat-o cu o lacrimă desprinsă din India sau cu o perlă în Oceanul Indian. Două grupuri etnice şi religioase sunt predominante în insulă, i-au definit istoria şi continuă să îi marcheze prezentul: singalezii (budişti), care reprezintă aproximativ 74% din populaţia de 23 de milioane şi tamilii (hinduşi) aproximativ 18%. Singalezii işi reclamă orginile din prinţul Vijaya, rodul unei uniuni mitologice dintre un leu („sinha”) şi o prinţesă indiană, care trimis in exil a ajuns pe ţărmurile insulei şi a întemeiat primul regat. Sub influenţa religiei budiste, introduse în insulă începând cu 246 î.Hr. de către Mahinda, fiul împăratului indian Ashoka, regatul s-a consolidat până în Evul Mediu când, la începutul sec. XIV, portughezii, fascinaţi de bogăţiile insulei, au preluat stăpânirea. A fost începutul epocii coloniale, în care portughezilor li s-au succedat olandezii şi britanicii, şi care a luat sfârşit abia în 1948, prin declararea independenţei. Diferendele dintre singalezii majoritari şi tamili s-au accentuat după declararea independenţei şi au fost alimentate de politica naţionalistă a guvernului. Începând cu anii 70 grupuri de tamili din nord („Tigrii pentru Eliberarea Eelamului Tamil”-Tigrii Tamili) au început să recurgă la violenţă, militând pentru constituirea unui stat tamil independent. Violenţele au escaladat în anii următori, iar conflictul s-a generalizat, transformându-se în război civil începând cu 1983. Războiul continuă in prezent cu atacuri de guerila asupra unor importante obiective turistice, instituţii guvernamentale şi centre de afaceri. În general, violenţele predomină în regiunile nord-estice, controlate în majoritate de tamili.

Colombo – oraş sub permanent asediu

Trecând peste prima impresie de mizerie, trafic de coşmar şi kilometri de cocioabe, am descoperit în Colombo un oraş frumos, pregătit în permanenţă să facă faţă oricărui atac terorist. În afară de cazemate din care ies doar căşti şi ţevi de mitralieră, oraşul este plin de cordoane de militari, bariere de fier, garduri din sârmă ghimpată. Totul este păzit: bănci, instituţii iar reşedinţa preşedintelui este o adevărată fortăreaţă. Bineinţeles că fotografiatul este strict intezis. Pe faleza din Fort ies la plimbare la apus, familii întregi. Sunt uşor de deosebi: în familiile buddhiste, doamnele poartă sari multicolore iar domnii, mustăcioşi poartă cămaşă şi sarong în carouri, un cearceaf înfăşurat ca o fustă în jurul mijlocului. Bărbaţii musulmani, îmbrăcaţi în alb, coborâţi parcă din basmele cu Aladin, îşi plimbă mândri şi serioşi soţiile învăluite în negru, cu feţele ferite de priviri iscoditoare. Partea modernă şi cea colonială a oraşului se întrepătrund şi poartă încă urme vizibile ale atacurilor teroriste din 1998. Multe clădiri arată “ca după bombardament”, cuvinte pe care le folosim deseori cu uşurinţă şi care aici au un sens. Sintagme care în Europa au devenit clişee, precum stabilitate politică, pace sau siguranţa cetăţeanului, capătă aici un nou înţeles.

Shopping with the galmorous at Odel” este reclama celui mai vestit centru comercial din Colombo. Bijuterii, pietre preţioase, articole din piele şi mărcile de haine cele mai vestite din Europa (produse aici)se pot cumpăra la doar o fracţiune din preţul lor de pe bătrânul continent. Sri Lanka este ţara în care te duci cu bagajele goale ca să te întorci cu ele pline. Oamenii de rând târguiesc în Pettah, bazarul principal. Alt oraş, altă lume. Agitaţie, zgomot, sute de hamali îmbrăcaţi doar în sarong până la genunchi, împing cărucioare cu baloţi imenşi de marfă. Mirodenile se vând cu sacul, stofele şi sariurile de mătase, la baloţi. Comerţul est coordonat de arabi şi este unul agresiv. E nevoie de multă diplomaţie dar şi de fermitate pentru a nu părăsi bazarul încărcat de lucruri inutile şi netransportabile.

Tsunami

Aşa cum în România reperul perioadei prezente este revoluţia, timpul se împarte în Sri Lanka în “înainte ”şi “după” tsunami. Localnicii povestesc grozăvii dar sunt bucuroşi că au scăpat cu viaţă. Călătorind cu trenul de-a lungul coastei oceanului, se văd ravagiile pe zeci de kilometri. Mulţi oameni trăiesc pe ruinele caselor, în corturi ale Naţiunilor Unite. În mod surprinzător, România este cunoscută în Sri Lanka deoarece garniturile de tren provin de la fabrica din Arad, iar cand am cumparat primele bilete de tren nu am putut să nu tresărim cu surprindere la vederea micilor cartonaşe perforate şi cu dungi verticale, identice cu biletele de tren din România.

Sri Lanka se mândreşte cu unele din cele mai frumoase plaje cu palmieri din Asia. În Hikkaduwa, fostul loc secret al hipioţilor sau Unawatuna apa aquamarin, cu peşti tropicali şi recif de corali rivalizează cu succes Maldivele. De aici, spre sud e numai Oceanul Indian, nici un petec de pământ până în Antarctica. Lucru greu de imaginat când te ascunzi de soarele arzător la umbra unui palmier, pentru a sorbi laptele unei king coconut. Simplul contrast între verdele palmierilor, portocaliul nucilor de cocos şi turcoazul oceanului îţi poate “ocupa” mintea pentru câteva zile. Şi apoi, trebuie amintite dimineţile, în care ne trezeau ţipetele maimuţelor de pe terasă. După un head-massage la “salon”, urma micul dejun la colţul străzii, cu ceai, roti şi curry de pui, hot and spicy. Mai trecea uneori uliţa câte o iguană de doi metri, iar până să ne lămurim noi dacă e adevărat ce vedem, ne liniştea proprietarul: “don’t worry, it’s an innocent animal”.

Namaste!

De India ne-am apropiat cu îngrijorare. Ţara aceasta, cu un miliard o sută de milioane de locuitori, în care trăiesc 40% din săracii lumii, este un univers cu un ritm aparte. Am crezut că experienţa din Sri Lanka, zgomotul, sărăcia, mizeria ne vor face trecerea mai uşoară. Ne-am înşelat amarnic. Nu are prea mare importanţă daca vii din Sri Lanka sau din Los Angeles, California, India este la fel de copleşitoare. Am petrecut primele zile în Chennai, al patrulea oraş ca mărime din India. 40% din populaţie locuieşte in slums. În Chennai se înalţă una dintre cele mai mari catedrale creştine, pe mormântul Apostolului Toma, care a venit în India în anul 52 d. Ch. şi păstrează suliţa cu care acesta fost ucis. În Chennai, ca şi în Bangalore, centrul IT-ului, oamenii trăiesc, dorm, mănâncă se spală şi se uşurează, dau naştere şi mor pe stradă. Copii până pe la cinci ani umblă dezbrăcaţi, cu funduleţul gol prin mizeria de pe stradă, cei mai mărişori cerşesc. Nu poţi ieşi din casă decât dacă îţi închizi sufletul, altfel e greu de trăit cu sentimentul de vinovăţie şi de neputinţă în faţa dimensiunii uriaşe a mizeriei şi a suferinţei umane. Vacile sfinte, prezente la tot pasul, în toate oraşele, pe toate străzile, sunt hrănite şi onorate, în timp ce paria, “oameni de neatins” nu inspiră nici măcar milă. Se spune că vesticii dezvoltă de regulă “a love-hate relationship” cu India. Este adevărat, pentru că nu poţi să te bucuri de ceva fără rezerve, fără ca altceva să nu te deranjeze profund în aceeaşi secundă. Dar India este o ţară pe care, în ciuda a tot ceea ce ţi se întâmplă la tot pasul, nu te poţi supăra definitiv. Execită o atracţie magică şi bolnăvicioasă, astfel încât eşti condamnat să o iubeşti.

Castele – o realitate crudă

Sistemul de caste est încă atotputernic în India. şi cuprinde, în mod tradiţional brahmanii, preoţi şi slujitori ai zeilor, kshatriyas – războinici, vaishyas – negustori şi sudras – agricultori. Dar în practică există zeci de subcaste. În afara sistemului sunt paria, “untouchables”, oamenii de neatins care au dreptul doar la muncile considerate impure şi degradante, cum ar fi adunarea cadavrelor sau incinerarea. Gandhi i-a numit “harijan” (oamenii lui Dumnezeu) şi a luptat pentru dreptuile lor. Deşi în faţa constituţiei toţi oamenii sunt egali, tradiţiile sunt mult mai puternice. Am văzut scene de violenţă exercitată asupra unui paria care îndura totul, cu mâinile împreunate la piept, într-un gest de rugăciune mută. Deoarece casta dictează încă, pe scară largă, viaţa, ocupaţia şi căsătoria, pentru indieni încadrarea în sistemul de caste a oricărei persoane, este un lucru natural. Iar dacă în India îmbrăcămintea, podoabele, comportamentul sau chiar culoarea pielii vorbesc despre poziţia oamenilor în societate, turiştii sunt mai greu de categorisit. De aceea întrebările puse la tot pasul de şoferii de ricşe, proprietarii de magazine sau restaurante: Namaste! Sir, you from? First time India? precum şi cele legate de profesie şi de familie, au substrat mult mai adânc. În funcţie de răspunsurile date, ştiu dacă au de-a face cu o persoană situată pe o treaptă superioară sau inferioară din punct de vedere social. Iar ţara de origine dictează preţurile oferite. Astfel, americanii sunt conoscuţi pentru faptul că plătesc preţuri exorbitante pentru că li se pare totul extrem de ieftin. Europenii negociază puţin, dintr-un sentiment de jenă şi oferă preţuri mari. Israelienii sunt foarte respectaţi pentru că stăpânesc bine arta negocierii şi ştiu să aprecieze corect valoarea obiectelor sau cea a serviciilor. Deşi se bucură atunci când obţin preţuri de câteva ori mai mari, indienii apreciază o negociere cinstită şi preţuiesc pe cei ce ştiu care este valoarea pieţei. Cu timpul am acumulat experienţă, astfel încât, în negocieri, explicaţia că România se află la Mara Neagră, “opposite Turkey” s-a dovedit a fi cea mai bună.

O lume a bărbaţilor

Cu excepţia femeilor emancipate care au o profesie pe care o exercită, femeile indiene sunt soţii, mame şi gospodine iar viaţa lor se derulează în mare parte între pereţii casei. Femeile din castele de jos lucrează la câmp sau în construcţii, de multe ori de sari atârnă un sugar iar burtica proeminentă vesteşte o naştere apropiată. Familia are o importanţă vitală, capul familiei este un mic domnitor sau, după caz, tiran. Băieţii sunt mai doriţi şi uneori mai iubiţi decât fetele. Fetele sunt privite deseori ca o investiţie nerentabilă, munca lor este plătită mai prost, mai devreme sau mai târziu pleacă de acasă, iar pentru a le mărita trebuie plătită o dotă. Căsătoriile aranjate sunt acceptate şi practicate pe scară largă deoarece copii datorează supunere părinţilor iar aceştia ştiu oricum mai bine, ce este bine pentru copiii lor.

Sclipitorul Bollywood

Indienii sunt înnebuniţi după filmele siropoase, neverosimile, cu cântec şi cu dans made in Bollywood. Fiecare tânăr visează să ajungă star la Bollywood. Aici se produc anual peste 860 de filme, ceea ce face ca Bollywoodul să fie al doilea producător de filme din lume, după Hong Kong. Profitând de notorietatea de care se bucură, multe staruri ale cinematografiei indiene, aleg, după terminarea carierei de actor, pe cea de politician. Străzile sunt pline de afişe colorate şi nu este întotdeauna clar, dacă este vorba despre o reclamă la un nou film, sau dacă un candidat îşi prezintă noua platformă politică.

O altă Indie

Cucerit de Alfonso Albuquerque în 1510, Goa a fost timp de 450 de ani, până în 1961 colonie portugheză. Este cel mai mic dar şi cel ma bogat stat al Indiei, situat la Marea Arabiei. Astăzi uriaşele catedrale care au găzduit pe vremuri Inchiziţia sunt pustii. Sfântul Xavier, Apostolul Orientului se odihneşte, după lungi peregrinări, în Goa. Plaje exotice şi atmosfera relaxată, asemănătoare celei din Kathmandu, Nepal, au atras în epoca Flower Power nume precum Hendrix, Joplin sau Led Zeppelin. Petrecerile din Goa au rămas faimoase şi îndelung criticate.

Rajasthan

Rajasthan este probabil cel mai spectaculos şi mai mândru stat indian. Trecutul tumultos a lăsat moştenire forturi, palate şi temple de o frumuseţe nemaiîntâlnită. Succesorii familiilor regale şi-au pierdut puterea dar au păstrat influenţa politică, socială şi palatele uriaşe care astăzi sunt în acelaşi timp muzeu, hotel de lux şi reşedinţă pentru maharaja. Deşi se află la marginea deşertului, Udaipur este înconjurat de lacuri. Complexul de palate cu grădini, curţi interioare, balcoane, arabescuri respiră atmosfera basmele celor O mie şi una de nopţi.

În inima deşertului Thar, cetatea Jaisalmer, a fost ridicată de către prinţul Jaisal în 1156, pe ruta caravanelor care duceau mirodenii şi mătase către Egipt, Persia şi Asia Centrală. În bătaia soarelui, fortul, construit din sandstone, un tip de gresie, are culoarea deşertului înconjurător. În Jaisalmer locuiesc în mici palate cu sculpturi asemeni unei dantele fine, aproximativ cinci sute de oameni iar pe străzile înguste trăiesc probabil tot atâtea vaci sfinte.

În Jodhpur, Oraşul Albastru, culoarea caselor brahmanilor, fortul este mai puţin bine păstrat dar la fel de impresionant. Aici am zăbovit mai mult decât era plănuit. Gabi s-a îmbolnăvit în urma unei greşeli de călător începător. Familia care ne-a găzduit, ne-a îngrijit cu un devotament incredibil iar la sfârşitul perioadei eram aproape de-ai casei. Am avut ocazia să urmărim îndeaproape viaţa unei familii indiene din clasa de mijloc, să stăm îndelung de vorbă cu fiecare membru în parte şi am găsit astfel răspuns la multe din întrebările acumulate pe parcurs.

La plecare, am primit invitaţie la nunta celui de-al doilea fiu, nuntă indiană de două mii de apropiaţi, (desigur aranjată de părinţi, mirii văzându-se o dată, după stabilirea nunţii), dar din păcate nu am putut-o onora.

Pe umele Beatles-ilor

Despre Rishikesh s-a scris mult în Vest, atunci când Beatles s-au hotărât în anul 1968 să se retragă aici pentru a practica yoga şi s-au întors cu The White Album. Rishikesh e un oraş la poalele munţilor Himalaya, pe malul Gangelui, râul sfânt al hinduşilor. Întreaga zonă este cunoscută pentru înalta spiritualitate, centrele de yoga şi de meditaţie. Aici vin pelerini hinduşi din întreaga Indie pentru a aduce jertfe templelor şi a se purifica în apa sfântă. India este o ţară care vibrează, în care hinduismul, practicat de 80% din indieni este mai mult decât o credinţă sau o practică, este un mod de viaţă.

Şi acum, la sfârşit?

La întrebarea “unde v-a plăcut cel mai mult” nu am răspuns şi nici nu caut. Am o singură nelinişte. Dacă zâna bună ar veni şi mi-ar spune că pot pleca mâine într-o ţară din cele călătorite, nu ştiu unde mi-aş dori să revin mai întâi.

Am atins scopul călătoriei noastre: ne-am întors cu bine acasă, la ai noştri. Şi ne-am întors bogaţi. Am învăţat să ascultăm mai mult şi să vorbim mai puţin, să apreciem ceea ce avem, să fim mai modeşti (aici mai avem de învăţat), să respectăm oamenii în diversitatea lor. Şi să ne privim ţara cu mândrie şi îngăduinţă. Am adus cu noi poveşti, imagini, şi chipuri care învie în fiecare seară, la graniţa cu somnul, când gândurile aleargă liber şi încălzesc sufletul. Călătoria aceasta ne-a întărit, ne-a apropiat şi, spre disperarea părinţilor, ne-a deschis lumea şi dorinţa de a o cunoaşte. Trebuie doar să avem grijă ce ne dorim. Pentru că se îndeplineşte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *