Povesti ascunse printre noi

Unii au pitici pe creier, alții un stol de berze în suflet

DOR DE PUȚINĂ GRAMATICĂ?

Să analizăm împreună propoziția următoare:

Miruna îngrijește berze rănite la ea acasă.

CINE îngrijește? Doctor în biologie Miruna Gritu, care predă cursul de ornitologie la Universitatea Lucian Blaga, Sibiu.

CE FACE Miruna? Salvează, transportă, operează, aleargă, se roagă de alții, suferă, dezinfectează, hrănește, cumpără, deparazitează.

CE ÎNGRIJEȘTE? Berze, pui rămași în cuib, huhurezi, lebede, ciufi, cucuvele, vânturari, căprioare, cai, arici, vulpi, măgari.

CUM SUNT ele? Rănite, accidentate, infectate, bătute, degerate, arse.

UNDE îngrijește? În curte, grădină, în seră, în bucătărie, în cameră, în sertar.

– Mmmh, nu am mai mâncat asemenea roșii gustoase din copilărie, din grădina bunicilor, de unde vă aprovizionați, vă rog?

– De la o doamnă din Cristian, îmi răspunde amabil chelnerul care ne servea la terasă.

Două zile mai târziu, băteam la poarta Mirunei. Zâmbitoare, îmi pune un coș în mână și îmi spune simplu:

– Culege ce îți place, din ce soi dorești. Pe mine te rog să mă scuzi, trebuie să curăț curtea berzelor, până termină fiul meu de curățat rănile de viermi.

Poftim??? Mă țin bine de coș. Cu siguranță nu am auzit bine.

Și totuși, așa am cunoscut-o pe Miruna. Fiul ei cel mare era în clasele primare și avea o pensetă. A învățat alături de mama lui să îndepărteze viermii și ouăle depuse și apoi să dezinfecteze rănile berzelor.

– Doar soțul meu este de vină pentru tot ce vezi aici, el m-a îndemnat să studiez comportamentul berzelor din turnul Bisericii Evanghelice din Cristian pentru lucrarea de licență și tot el mi-a făcut rost de camera de filmat mare cât un dulap, pe care abia o puteam ține pe umăr. De aici mi s-a tras pentru că s-a dus vorba în sat cum că o femeie stă cu orele în turn să se zgâiască la un cuib de berze, iar de aici și până la prima barză rănită care mi-a fost pusă în brațe, a fost doar o chestiune de timp.

O măsor cu o privire circumspectă pe doamna profesoară care azi predă la universitate cursul de ornitologie și este îndrumător de lucrări de licență: e roșcată, nu pare prea înaltă, iar ochii jucăuși și pătrunzători de după ochelari mă măsoară cu îngăduință. Înțeleg pe loc de ce studenții o salută pe stradă cu un firesc: “Ce mai faci, profa?”, din care răzbate un amestec echilibrat de familiaritate și respect.

Plouă cu Berze

L-a numit Cioculeț și avea ambele picioare rupte atunci când a fost adus la poarta ei în 2007. Pe atunci nici veterinarii nu știau prea bine ce cantitate de anestezic să administreze unei berze. Cioculeț nu a putut fi eliberat, dar a trăit ani buni și a murit cu capul în palma Mirunei. Apoi a fost puiul de barză Fomiță, care a apărut cu bubuituri în poartă, adus de un bețiv, în toiul nopții. Fomiță s-a vindecat complet și a putut fi eliberat la timp, să prindă zborul migrator spre Africa. De la el a învățat Miruna să rezerve hamsii la bax de la Metro și că oricât s-ar atașa de un animal suferind, acesta are nevoie de ea doar până se pune pe picioare sau până își poate întinde din nou aripile, după caz. Animalele salvate depind de îngrijirile ei, dar apoi au nevoie absolută de libertate. Eliberarea lui Fomiță a fost o bucurie cu un strop de tristețe.

Câte berze are acum în grijă? Fără număr. A fost o perioadă în care ajungeau zilnic și câte 9 berze rănite. În vara pandemiei au fost eliberate 53. Alte zeci vor rămâne la adăpost pe viață.

Alo, la telefon Barză-Vâlcea

De multe ori agenda telefonică a Mirunei nu are nume sau fețe, ci povești. Contactul Barză Vâlcea, care cu altă ocazie a adus Mirunei o barză rănită din… Vâlcea, se traduce cam așa: în Slobozia, un pui de barză a căzut din cuib cu două zile în urmă și este preluat de pompieri. Aceștia nu știu ce să facă mai departe și aici intervine domnul “contact Barză Vâlcea”, care reușește ca jandarmii (în timpul lor liber), să ia barza de la pompierii Slobozia și să o ducă la Fetești. Aici, la pod, așteaptă Mădălina, care pune puiul în autocarul de Sibiu. De aici preia Miruna care a gestionat toată ziua telefonul fără fir și care duce barza direct la veterinar. Merită tot efortul? Tot timpul pierdut cu telefoane, intervenții, rugăminți? Nu știu, depinde pe cine întrebi. Important e uneori, să ai cereale. Ca atunci când Sebi s-a trezit legat cu centura de siguranță, în scăunelul de mașină.

– Unde suntem, mami?

– În gara din Brașov, ducem o barză rănită acasă.

– Lapte ai? Dar cereale? Atunci totul e în regulă!

Pe cai mari și mici

Atunci când Sparky, primul căluț salvat a trebuit eutanasiat la Cluj, Miruna a fost la un pas de depresie. Joy, mânzul de zece zile refuzat la abator, a apărut la scurt timp ca o alinare. Stăpânii, care trăiesc din negoțul cu fiare vechi, nu au vrut să lase mânzul alături de iapă nici măcar în primele zile. Iapa trebuia să tragă la căruță fierul, care hrănea familia. Așadar, mânzul aproape a murit de foame în grajd. La cât era de pricăjit, Joy a încăput în portbagaj, mai mare bătaie de cap a avut Miruna cu lanțul uriaș, mai greu decât mânzul. Vaccinat, deparazitat și hrănit la început la fiecare două ore zi și noapte, Joy este astăzi o mândrețe de cal, blând și jucăuș.

Frosty a fost doar pe jumătate norocos. Într-o bună zi, Miruna s-a trezit cu poliția la poartă. Stăpânul, care, beat fiind, și-a bătut și abandonat calul, s-a gândit că ar fi timpul îl să recupereze. Miruna a trebuit să îl returneze pe Frosty, întremat, îngrijit, iubit, deși știa că va fi chinuit din nou.

Și mai e Zia, din Jimbolia. Pe Miruna a oprit-o poliția, pe motiv că remorca și calul depășesc capacitatea de tractare a mașinii. I-au cerut plăcuțele de înmatriculare și carnetul, apoi au dat cu ochii de Zia care trebuia îngrijită urgent. În mașină mai erau câteva cutii croncănitoare. O cucuvea, o lișiță, două berze. Doar nu vă imaginați că nu optimizez drumurile, a glumit Miruna, disperată. Polițiștii au pus-o să promită că va face școala de șoferi pentru categoria B+ și i-au urat drum bun. După două săptămâni Miruna le trimitea dovada pe WhatsApp.

Crăciun cu Apple, Revelion cu Mișu

23 decembrie 2016. Ornamente de Crăciun pe străzi, miros de sarmale în case. Miruna primește un telefon, oftează și se urcă în mașină. În Valchid se chinuie un cal priponit în câmp. E Apple. Are rănile infectate, a fost bătut, înjunghiat și lăsat să moară. Ajutată de oameni, Miruna reușește să urce calul în remorca specială, împrumutată de la un crescător de cai și pleacă spre Sibiu. Ninge, e prima dată când trage după ea o asemenea încărcătură, mașina tanghează. Clinica veterinară din Cluj trimite tratamentul la Sibiu, Apple necesită multe zile de îngrijire și răni dezinfectate. Acasă o așteaptă familia să petreacă Ajunul Crăciunului, iar în frigider bate vântul. Vecinătatea se mobilizează, iar colindătorii aduc de-ale gurii. Unii vin cu sarmale, alții aduc platouri cu salată de boeuf și prăjituri. Printre lacrimi și zâmbete Miruna recunoaște că nici dacă ar fi stat în bucătărie două zile, nu ar fi avut un asemenea Crăciun îndestulat.

Vă întrebați la ce petrecere de revelion 2020 a fost Miruna cu Mișu? La Cluj! Cu remorca! Din nou. Pe ninsoare – ce surpriză. Care Mișu? Mișu, cel mai urât cal din lume, cel mai răsfățat (o spune Miruna, și ea are voie), cel care, în perioada de tratament învățase să deschidă ușa bucătăriei și tropăia cu copitele pe gresie. Muzica, vă rog.

Iepurași de Paște? În pandemie se poartă vulpi

Iepurașul de Paște 2020 a fost o cutie cu patru pui de vulpe furați de niște copii din vizuină. După ce i-au ținut o vreme la ei acasă drept mascotă, au fost preluați de oameni responsabili, atunci când era deja teoretic prea târziu. Și, știe cineva cu ce tip de lapte se hrănesc puii de vulpe? Pentru cai? Câini, pisici? Vulpițele îngrijite în casă, au supraviețuit și au fost eliberate într-un sanctuar din Piatra Neamț.

Casa Mirunei e o casă obișnuită, de oameni. Curată, aranjată, doar uneori puțin supra-populată. Când afară e prea frig, Miruna ține animale în casă, la căldură, pentru injecții și tratamente. Arici, pui de vulpe, huhurezi. Și se întâmplă să mai scape. Atunci puiul de vulpe trebuie scos de după dulap, acolo unde crede că și-a găsit vizuina, ariciul Sertărel e găsit în sertarul de șosete al băieților, iar huhurezul aterizează chiar pe muntele din plapumă. Acesta se transformă fulgerător în vulcanul David, care reproșează cu ochii cârpiți de somn: Știi, mama, uneori am impresia că exagerezi!

Stați liniștite doamnelor, nu vă fac concurență”

Ora 3 în creierii nopții, într-o parcare din marginea orașului. Noaptea toate TIR-urile sunt la fel, iar doamnele, stăpânele parcării se uită chiorâș. Agățându-se de telefon și cu inima în gât, Miruna caută șoferul ei de TIR. Domnul e în tranzit, se grăbește, trebuie să ajungă în Turcia. Și cu toate acestea a acceptat să transporte din Arad o barză lovită. Cu mare grijă îi înmânează Mirunei marfa perisabilă și îi spune amabil că o poate ajuta și pe viitor, dacă mai are nevoie. Odată cu debutul pandemiei și cu oprirea circulației autocarelor, Miruna s-a trezit fără principale ei sursă de transport pentru păsările rănite. După o perioadă de căutări, a găsit varianta de transport care a funcționat continuu în perioada de lockdown. Acum are numere de telefon ale mai multor șoferi de TIR care au ajutat-o necondiționat.

Am o întrebare și o curiozitate pentru doamne: care a fost cel mai memorabil compliment pe care l-ați primit vreodată din partea unui bărbat? Ești foarte frumoasă, inteligentă și ai ochi minunați???

Pentru Miruna a venit în creierii nopții, din partea unui domn, în urma unei poze trimise pe WhatsApp. Felicitări, ai coaie, domniță! În grajd, cu lanterna între dinți, tocmai reușise să monteze prima branulă în vena unei căprioare rănite prin care să îi administreze antibiotic, iar medicul veterinar, prieten vechi, aflat el însuși într-o urgență, a felicitat-o sincer și eficient.

Maratonul Internațional Sibiu, organizat de Fundația Comunitară Sibiu, este unul dintre cele mai mari evenimente caritabile din țară, care unește comunitatea în jurul unor proiecte sociale cu impact major asupra aceleași comunități care se implică alergând și donând. Miruna a înscris anii trecuți proiectul Cu drag pentru Barza Albă. “Barza albă este una din puținele păsări de talie mare din ornitofauna tării noastre, care a încercat să se apropie de om, construindu-și cuibul în interiorul localităților. Odată cu trecerea timpului, aceasta a fost alungată din locurile tradiționale de cuibărit (hornuri, șuri), fiind nevoită să se refugieze pe stâlpii rețelelor electrice. Aceștia sunt însă extrem de periculoși pentru cuiburi datorită scurt-circuitelor, care duc la incendierea cuibului. Dacă berzele adulte au o șansă, salvându-se prin zbor, puii sunt condamnați la moarte”.

Miruna a strâns astfel bani pentru a construi suporturi pentru cuiburile berzelor din afara Cristianului. Ultima propoziție trebuie citită astfel: cu banii pe care trebuie să îi justifice până la ultimul leu, Miruna cumpără bare de fier și le transportă cu mașina ei acasă. Soțul ei sudează în timpul liber barele și le transformă în suporturi. Urmează telefoane și rugăminți la Electrica. Aceștia opresc curentul în întreaga localitate și vin cu mașina de intervenție cu braț telescopic. Cuibul berzelor, mare și greu, trebuie îndepărtat cu grijă de pe stâlp și pus în suportul care urmează a fi montat apoi pe stâlp.

În 2020 Miruna a venit la maraton cu un proiect care prevede achiziționarea a două unități de terapie intensivă pentru fauna sălbatică care să ofere o șansă în plus, animalelor rănite sau puilor care ajung în grija ei si care apoi pot fi eliberați.

Cu ani în urmă, când am vrut pentru prima dată să ne înscriem toată familia ca alergători și susținători ai proiectului ei, Miruna mi-a spus: “Vezi, că sunt proiecte mai importante la Maraton, care nu știu dacă și-au atins targetul de finanțare. De exemplu Asociația Baby Care, ce luptă să doteze maternitatea din Sibiu cu incubatoare și mijloace de a salva bebelușii născuți prematur, sau Fundația Un Copil, O Speranță, care ajută copii cu autism, ei sunt mai importanți decât noi”. Ne-am decis ca fiecare membru al familiei să susțină financiar și rațional, din economiile personale, proiectul propriu și să alergăm cu toții, ca proiect comun și de suflet, pentru berze. Copiii au fost chiar mândri să doneze o parte din banii primiți de ziua lor și să alerge pentru bebeluși sau pentru câinii fără stăpân, după caz. Și nu o spun ca o laudă subversivă la adresa noastră, pentru că am cheltuit poate cât echivalentul unei cine de cinci persoane în oraș, ci cu admirație pentru realismul și fairplayul Mirunei.

În paralel Miruna a reușit să cumpere un teren pe care dorește să înființeze în următorii ani un Centru de Reabilitare Faună Sălbatică. Cu timpul ar putea construi adăposturi pentru animale mari și ar putea muta aici adăpostul berzelor din curtea ei. De aici, până la o colaborare cu școlile din zonă e doar un pas, deoarece de ani buni primește în programul Școala altfel clase întregi cărora le explică despre importanța respectului fată de natură și a protejării animalelor.

E nebună Miruna?

De legat! Mai ales atunci când povestește și îi strălucesc ochii. Pentru mine este în aceeași categorie de nebuni, cu cei care dotează maternități, construiesc spitale sau case pentru copii bolnavi – păstrând proporțiile, desigur! E ușor să fii normal. Avem oricând canapeaua și Netflixul lângă noi. Oare am putea să scoatem nasul de pe social media și să privim în jur? Poate ne putem ajuta pe noi înșine, ajutând pe ici, pe colo. Și nu doar acum, că se apropie Sărbătorile și e presiunea mare să ne spălăm neimplicarea din anul care se încheie. Așa, în general și în continuu. E doar un gând frumos îndreptat mai ales spre mine, fără a arăta cu degetul.

Așadar, revenind de unde am plecat, ce semnificație are propoziția:

Miruna îngrijește berze rănite la ea acasă?

Din punct de vedere gramatical? Zero!

În esență? Păi, aici e o viață asumată, dăruită cu zbateri de aripi sufletești. Zi după zi, cu 3 zile libere în 13 ani. Cu: azi nu mai pot, o iau razna, iar mâine o iau de la capăt. Cu: am pierdut mânzul călcat de mașină, dar doi pui de barză din cuibul în flăcări vor zbura la toamnă.

La ultima noastră întâlnire, Miruna venea de la facultate și mergea la Metro să cumpere hamsii. Acasă o așteptau guri flămânde, cuvântătoare și necuvântătoare.

M-a salutat cu zâmbet pe buze și licăr în ochi:

La cât de imprevizibilă e viața, merită jucată până la capăt”.

P.S. de la Sebi:

Mami, cred că sunt cel mai norocos copil din școală! Câți copii crezi tu că vin la școală cu geaca proaspăt murdărită de o cucuvea?

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *