Asia

Malaezia și Singapore

Malaezia… Închizând ochii la birou, ecoul acestei ţări îmi trezea imagini cu jungle bătrâne şi zgomotoase, pururi verzi, întâlniri cu misterioasele comunităţi de la longhouses, plaje senine, ca în reclamele la Bounty. Ei bine, acum, stând în faţa calculatorului, văd aceleaşi imagini. Diferenţa este că ele nu mai sunt plăsmuiri izvorâte dintr-un năprasnic dor de ducă, ci imagini reale, amintiri. Distanţele sunt cel mai greu de cuprins cu mintea.

La intrarea în Malaezia din sudul Thailandei, ne-am crispat la întrebarea accentuată a vameşului: Romania? Do you have Romanian money? Neştiind care e răspunsul corect, am spus adevărul, că avem puţini. A cerut să îi vadă şi ne-a întrebat timid dacă nu vrem să îi dăm câte o bancnotă din fiecare tip, pentru că nu are bani româneşti în colecţia personală. Nu ne putem lăuda că am intrat cu spagă în Malaezia, pentru că am primit contravaloarea în ringgit.

Malaezia este o ţară tânără cu aproximativ 23 milioane de locuitori, dintre care 85% trăiesc în Malaezia peninsulară, restul de 3,5 milioane trăiesc în statele Sarawak şi Sabah din Borneo. Societatea malaeziană este multirasială şi multiculturală. În ciuda acestei diversităţi etnice, poporul malaezian are în prezent o puternică identitate naţională. Malaezienii sunt mândri de diversitatea lor (malaezieni 57%, chinezi 27% şi aproximativ 8% indieni), de faptul că ţara lor este cea mai dezvoltată şi are nivelul de trai cel mai ridicat din Asia de Sud-Est, sunt mândri de capitala lor, Kuala Lumpur şi mai ales sunt mândri de Turnurile Petronas, până în 2003 cea mai înaltă clădire, astăzi cele mai înalte turnuri gemene din lume.

Religia oficială este cea islamică, dar libertatea religioasă este garantată. Cel mai bun exemplu de toleranţă religioasă l-am întâlnit în oraşul Melaka, fostă colonie portugheză în sec. 16, olandeză în sec. 17 şi britanică până la independenţa din 1957. Aici, pe strada Armoniei, pe o distanţă de câteva sute de metri, se găseşte cel mai vechi templu chinezesc din Malaezia, datând din 1646, o moschee veche de 150 de ani şi un templu hindus. Nu departe se află biserica Sf. Paul, construită în 1521. Aici a predicat deseori Sf. Francisc Xavier, Apostolul Orientului, înainte de moartea sa pe pământ chinezesc şi a fost înmormântat temporar înainte să fie mutat în statul Goa din India. Începând din Melaka, continuând cu Sri Lanka şi sfârşind cu India, am urmat fără premeditare în călătoria noastră, peregrinările sfântului Francisc Xavier.

Am crezut că, învăţând meniul thailandez şi cel laoţian nu vom avea mari dificultăţi în Malaezia. Ne-am înşelat amarnic. De fapt, am luat-o de la început în fiecare ţară. În Penang, în prima dimineaţă, colindam străzile neînţelegând nimic din mâncarea de pe tarabe. Vizavi de templul hindus, primul în care am intrat şi am asistat la o puja, văzându-ne încurcaţi, un malaezian de origine indiană ne-a recomandat micul dejun naţional: roti cu teh tarik. Adică un aluat subţire, împachetat în multe straturi, îndulcit cu zahăr de cocos şi prăjit. Băutura, un amestec înspumat din extract de ceai negru şi un fel de lapte condensat, gros şi dulce ca mierea, turnat dintr-un pahar în altul de la mare înălţime, te pune pe picioare după o noapte oricât de grea. Am aflat şi gluma cu orezul: americanii râd de malaezieni pentru că manâncă atât de mult „rice” dar malaezienii sunt fericiţi că nu trebuie să o înghită pe Condoleazza Rice.

Preluat de britanici în 1786, oraşul-insulă Penang este considerat oraşul cel mai chinez din afara Chinei, cu un caracter mai pronunţat chiar decât rivalele sale, Singapore şi Hong Kong. Atmosfera oraşului este parcă desprinsă din cărţile lui James Clavell. Chinezii, preponderent din Fujian şi Canton cu spiritul lor de clan, au o predilecţie pentru societăţile secrete, malaezieni, indieni (tamili şi shik) cu sistemul lor rigid de castă, arabi, armeni, indonezieni, evrei, europeni şi Baba-Nonya, metişi de origine chineză şi malaeziană, formează un turn Babel de rase, culturi şi religii.

Kuala Lumpur s-a dezvoltat în istoria sa de 120 de ani dintr-o localitate minieră insignifiantă, într-o capitală modernă cu metrou, tren suspendat şi zgârie-nori. Triunghiul de Aur este zona de business, shopping şi de distracţii. KL, cum este denumită capitala, a păstrat însă ceva din aerul colonial dar şi din forfota asiatică, agitaţie şi culoare în China Town şi Little India. Turnurile Petronas strălucesc impunătoare, atât ziua cât şi noaptea şi emană o atracţie aparte. Se pot vizita până la etajul 41, aflat la o treime din înălţime unde se găseşte Sky Bridge-ul care leagă cele două turnuri. De sus, se vede mai bine măreţia împrejurimilor turnurilor, un complex format dintr-un parc, un lac artificial, fântâni arteziene, o moschee şi multă verdeaţă. Suria KLCC, un mall aflat la baza gemenilor este un paradis al cumpărăturilor şi are una dintre cele mai mari şi mari librării din Asia de Sud-Est în care s-ar putea zăbovi liniştit o zi întreagă, dacă temperatura interioară ar fi mai mare de 16 grade Celsius.

Malaezia a luat fiinţă în 1963, prin fuziunea statelor Malaya, Sabah, Sarawak şi Singapore. Acesta din urmă s-a retras însă din federaţie în 1965. Singapore are o populaţie de puţin peste 4 milioane de locuitori. Chinezii formează majoritatea, cu 77%, urmaţi de malaezieni, 14% şi de indieni 8%. Insula a fost transformată în 1819 de către Stamford Raffles într-un bastion al Imperiului Colonial Britanic. Prosperitatea şi dezvoltarea comercială au venit odată cu atragerea emigranţilor chinezi. Astăzi Singapore este unul din marile centre de IT din Asia, cel mai mare port din lume, are unul dintre cele mai moderne aeroporturi şi se mândreşte că este în acelaşi timp insulă, oraş şi stat. În acelaşi timp, este o ţara cu cele mai aspre pedepse. Drogurile (nu se face diferenţa între traficant, consumator sau turist naiv căruia i s-au strecurat câteva grame în bagaj) costă viaţa. Pedeapsa cu moartea nu este doar în vigoare, ea se aplică în acest caz fără menajamente şi excepţii. Cu toată aparenţa de oraş liber, dezvoltat şi civilizat, Singapore e plin de restricţii, amenzi şi pedepse. Mâncatul în metrou costă 500 dolari singaporezi, fumatul pe stradă 3000 SGD (aproximativ 1700 USD). Amenzi mari se administrează şi pentru trecutul străzii în locuri nemarcate, pentru scuipatul pe jos, pentru aruncatul gunoaielor sau pentru … netrasul apei la toaletă. Singaporezii cu care am discutat sunt de acord cu aceste măsuri drastice pentru că în felul acesta, ţara lor este curată şi foarte sigură (criminalitatea este foarte scăzută).

Partea colonială a oraşului se află vizavi de partea financiară cu zgârie nori. High-lightul oraşului este Esplanade City Theatre, sau clădirea Durianilor, cum este poreclită, datorită asemănării cu fructul durian, un complex care cuprinde biblioteca naţională, săli de teatru şi concerte, mall-uri, cafenele. Seara, întreg oraşul este un spectacol de lumină. Grădinile din curtea interioară a hotelului Raffles, cu palmieri şi fântâni arteziene sunt o oază de răcoare în acest oraş cu climă tropicală unde plouă spontan şi torenţial de mai multe ori pe zi.

În Borneo se găsesc statele malaeziene Sarawak şi Sabah, bogatul sultanat Brunei şi Indonezia. Kota Kinabalu este capitala statului Sabah. Oraşul a fost complet distrus în al doilea război mondial şi reconstruit în anii 60-70. Ce îl face să fie deosebit, este imensa piaţă de pe malul mării, Filipino Market, denumită astfel după refugiaţii filipinezi care îşi desfăşoară aici activitatea. Peştele, întreg sau ciopârţit, prăjit sau gătit, este principala marfă, alături de fructe de mare, scoici, creveţi, sepie, languste şi alte bunătăţi. Orice alegi, se prepară în faţa ta. Fiecare tarabă are o masă mare de douăzeci de persoane la care te aşezi şi mănânci cot la cot cu toată lumea. Începători şi neîndemânatici fiind, am fost ajutaţi prima dată să ne preparăm sosul pentru peşte din ingredientele aflate pe masă: chilli, soia, mango, ceapă şi alge şi lămâie. Apoi am trecut la desertul alcătuit din mango, papaya şi ananas şi am terminat cu o imensă nucă de cocos.

O parte din mândria naţională a malaezienilor este vizibilă în numărul mare de parcuri naţionale ce împânzesc ţara. Practic, orice zonă care constituie o potenţială atracţie, este declarată parc naţional. Acest lucru nu înseamnă doar că se percepe o taxă, modestă, la intrare ci că acea zonă este considerată a fi de importanţă naţională. În consecinţă parcurile naţionale funcţionează după reguli stricte ce au ca scop protejarea mediului şi păstrarea ecosistemului. În parcul naţional Tunku Abdul Rahman se găsesc câteva din cele mai frumoase insule ale Malaeziei, precum Manukan şi Mamutik. În apele transparente se pot admira corali printre care înoată bancuri de peşti tropicali coloraţi. Insulele sunt aproape pustii, singurele zgomote fiind cele ale păsărilor şi ale maimuţelor.

Muntele Kinabalu, înalt de 4095m a constituit o provocare pe care am acceptat-o cu teamă. Urcuşul a durat două zile. În prima zi ascensiune a fost dificilă din cauza climei tropicale. Umiditatea extremă şi alternanţa agasantă a ploii torenţiale cu soarele arzător, în combinaţie cu efortul fizic împiedicau o respiraţie normală. Tabăra de noapte este la altitudine de 3600m. De aici am pornit la ora 3 dimineaţa, la lumina stelelor, ascensiunea spre vârf. Urcuşul a durat aproape trei ore. Pe vârf temperatura nu depăşea 2-3 grade Celsius. Treptat însă, cerul s-a luminat promiţător, vestind un răsărit clar, plin de culoare. Apariţia primei raze de soare ne-a dat fiori. Răsăritul pe vârful muntelui Kinabalu a fost cel mai frumos cadou pentru cea mai trudită zi de naştere a mea. Despre drumul de întoarcere nu vrem să ne mai amintim. Privind în urmă, a fost un lucru dificil de care suntem mândri şi care ne-a sporit încrederea în noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.