Povesti ascunse printre noi

Două războaie mondiale în linia întâi – un Erou. Al nostru.

Trimit cele 12 caiete cu însemnări, întocmite zi de zi, oră de oră, minut cu minut, în vârtejul luptelor, cu tot ce am văzut, tot ce am simțit, m-am luat de piept cu șefii numai pentru bunul trai și pentru economia de sânge a ostașilor mei, pe care i-am stimat, i-am iubit și îndrăgit. Nu m-am temut că prin aceasta îmi voi periclita cariera. Nu am făcut acest răboj al întâmplărilor ca să-mi fac reclamă, aureolă, nici să câștig bani. Le-am scris pentru memoria ostașilor care s-au săvârșit, au căzut cu fața la dușman. … Am împachetat și sigilat într-o lădiță aceste însemnări, testamentul meu, … pentru a fi predate soției mele, dacă, Doamne ferește, nu voi mai fi.” 

  

Vasile Scârneci, locotenet-colonel. Foto colecția Retromil

      

Orice popor are nevoie de eroi, la fel cum un copil are nevoie de părinți, pentru a avea un reper în viață, pentru a se simți ocrotit. Eroii sunt rădăcina, speranța, legătura cu noi înșine ca neam. Dar cine sunt ei? O căutare rapidă pe Google este cât se poate de concludentă. Avem desene animate cu eroi în pijamale, figurine cu super-eroi, în rețelele de socializare suntem cu toții eroi. Apoi avem domnitori, comandanți de armate, martiri ai închisorilor și ai Revoluției. Avem și eroi vii, doar să știm să-i vedem și să-i cinstim: cei care luptă cu pandemia prin expunere directă, cei care construiesc un spital, deși nu e treaba lor, cei care își riscă viața pentru a salva pe alții din incendii și avalanșe, de la cutremure sau înec.

 

Colonelul Vasile Scârneci, 1896-1969, comandantul Batalionului 3 Vânători de Munte. Erou al României.

 

Scârneci locotenent și bareta cu decorații. Foto colecția Retromil

Nu pentru că a luptat în ambele războaie mondiale și a supraviețuit, aflându-se aproape mereu în linia întâi. Nu pentru faptul că s-a înrolat voluntar în armata română ca simplu soldat (refuzând gradul de sublocotenent la Serviciul de Informații) și a avansat în 31 de ani de carieră la gradul de colonel, comandant al Batalionului 3 Vânători de Munte. Acestea țin de ambiție, de muncă, de noroc. Scârneci este un erou pentru că, luptând, a rămas OM. A pus viața ostașilor înaintea carierei militare. Le-a cruțat sângele, de câte ori erau sacrificați de superiori, în mod nejustificat. „Toți șefii sunt în nervi. Cuvântul de ordine, la ei, numai «împinge». Nu se ține deloc seama de realitate. Toți se uită numai pe hartă (și nici pe aceasta nu o cunosc). Cazematele, dârzenia și întăriturile rușilor sunt pentru ei niște fleacuri sau lucruri imaginate de noi. … Trăiesc în nori. Viețile oamenilor nu îi interesează. … La ce folosesc oare școala militară, unii chiar la Paris, când sunt atât de proști? Țara, săraca, a cheltuit mulți bani și multă nădejde și-a pus în ei.”

 

Schiță făcută de Sârneci. Cruce pentru soldații căzuți. Foto colecția Retromil

Vasile Scârneci este erou pentru umanitatea de care a dat dovadă în relația cu prizonierii de război. Pentru felul în care a ocrotit femeile și copiii întâlniți în calea lui, nerechiziționând ultima capră sau ultima vacă. „Mormane de răniți, în rănile cărora colcăie viermii. … Nu le vine să creadă omenia voastră. Pe femeile-ostaș le separăm și le trimitem la un colhoz apropiat unde, între femei, se pot spăla și odihni în liniște.” Unul din meritele colonelului Vasile Scârneci, care transcende cărțile de istorie, este că s-a îngrijit ca destinele celor insignifianți să străbată istoria și să ajungă la noi. I-a păsat de ostașii săi atât de mult, încât a umplut caiete de însemnări personale despre ei. Le-a descris firea, aspectul, problemele familiale, glumele, rănile sau moartea, s-a îngrijit ca mormintele lor să fie cartografiate, iar familiile să primească atât lucrurile personale, cât mai ales mângâiere: unde au luptat, cum au murit, unde zac. „Tobu, ordonanța lui Pitiș, un țigan lingurar din Codlea… are trei țânci, … luptă și el aici, în Crimeea, în fața cetății Sevastopolului. Pentru ce oare? Pentru sărăcia lui? Voi scrie la partea sedentară să le trimită săptămânal cel puțin de-ale gurii. Tobu mă roagă să-i arăt și lui fotografiile primite. «Apoi, domnule maior, dumneavoastră sunteți barosan, cu așa casă, cu așa cucoană și copii frumoși și bine îmbrăcați și tot stați aici cu noi, dormiți de-a valma cu noi … nu vă supărați, că sunt toți mai frumoși, mai albi ca dumneavoastră, mai ales băiatul», slăbiciunea țiganului, băiatul.”

 

Scârneci campoin la atletism. Foto colecția Retromil

 

Manualele de istorie ne învață macro-istoria. Cunoaștem destinele marilor noștri domnitori și ale apropiaților lor, luptele pe care le-au dus, înțelegem contextul istoric, geopolitica, miza bătăliilor, rațiunea înfrângerilor. Destinele individuale – micro-istoria – pierd lupta cu timpul, se contopesc și formează „vremuri”, „perioade istorice”. Puține se păstrează și, cu multă șansă, ajung până la noi. Dar ele sunt cele care alcătuiesc Istoria. „A venit grav rănit fruntașul Stroe Vasile. Acest vrednic și brav fruntaș este acum a patra oară rănit. … Când a fost adus pe targă la mine, am căutat să-l încurajez, dar el, fără pic de văicăreală, mi-a spus verde: «Domnule colonel, ce mai tura-vura, ochiul stâng l-am văzut cu ochiul drept pe fundul șanțului unde m-au rănit. Cum o să mai văd cu el?» Am tăcut, am înghițit în sec.”

 

Caiet original. Foto Dan Străuți, colecția Retromil

 

Viața și moartea în linia întâi” de Vasile Scârneci, Editura Militară (sursa citatelor acestei povești)

 

Foto colecția Retromil

Înarmați-vă cu cărți! – este îndemnul Editurii Militare. Adrian Pandea, director al Editurii Militare, este salvatorul memoriei colonelului Vasile Scârneci. A făcut un pariu greu și a publicat cartea „Viața și moartea în linia întâi”, iar autorul cărții este chiar Vasile Scârneci. Întregul proiect editorial a pornit de la Mircea Mavrichi, fiul colonelului Dumitru Mavrichi, tovarăș de arme și prieten al lui Scârneci. „Vera Asker (suedeză din neamul vikingilor) îmi dă în primire pe fiul său, Mircea Mavrichi, tânăr chipeș de 15 ani. Am consemn să-l duc pe front în Crimeea la tătâne-su, colonelul Mitică Mavrichi. … Mircea mi-a dovedit o distinsă educație, deosebit curaj și vrednicie. Am fost, cu adevărat, doi buni prieteni și camarazi.” În 2009, Mircea Mavrichi, prieten apropiat al lui Radu Scârneci, i-a arătat domnului Pandea un pasaj din caietele de front ale lui Scârneci. Cu experiența sa vastă în domeniu, Adrian Pandea a înțeles imediat că însemnările pe care le avea în față sunt mai mult decât un jurnal de front. Astfel, a început colaborarea între domnii Pandea ca specialist – Mavrichi martor ocular și Radu Scârneci, posesorul caietelor și al amintirilor tatălui său. Prima ediție a cărții a fost publicată în 2012.

 

Căpitanul Scârneci, primul din stânga, conduce blocul de paradă, în perioada interbelică. Al doilea, cu costum de ceremonie, este Mavrichi. În prima linie a formației, lângă ofițerul cu epoleți cu franjuri, este Principele Mihai. Explicații și foto Retromil

Domnul Pandea nu doar s-a îngrijit să tipărească memoriile lui Scârneci, care se întind între anii 1916-1920 și 1941-1943, ci a verificat corectitudinea și acuratețea informațiilor, a datelor, a evenimentelor. Pentru asta a studiat dosarul de ofițer al lui Scârneci, arhivele militare cu jurnalele de operații, ba a găsit chiar și o dată oficială greșită, referitoare la eliberarea orașului Târgu Mureș, pe care Scârneci o prezintă corect. A rezultat o carte „descurajant de mare. Cine mai citește astăzi o carte de peste 600 de pagini, mare și grea?”, m-a întrebat domnul Pandea. Cartea cuprinde o introducere scrisă de Adrian Pandea, care prezintă contextul istoric național, al României, și cel personal, al lui Scârneci, jurnalele de front care se întind pe 450 de pagini și care se citesc cu sufletul la gură, și fotografii de pe front sau de la întrecerile sportive la care a participat Scârneci. Astfel, Adrian Pandea l-a salvat pe Vasile Scârneci de la moartea uitării și a dăruit românilor un erou.

 

Cine a fost Vasile Scârneci?

 

Scârneci cunună doi tineri cazaci. Foto colecția Retromil

Vasile Scârneci s-a născut în Cohalm (Rupea). La 18-19 ani îndeplinise deja 14 misiuni în Transilvania, în sprijinul serviciilor secrete, din partea Biroului 2 al Marelui Cartier General Român. Sfânta Maria 1916 – Guvernul Brătianu declară război Puterilor Centrale și ordonă trecerea Carpaților. La a paisprezecea incursiune este descoperit de agenți unguri, sare din tren, din fericire pe teritoriul românesc, scoate șinele de tren, trenul deraiază la întoarcere. Patrulele Regimentului 8 Vânători Botoșani deschid focul, este prima captură de război. Cu o companie trece noaptea în iureș frontiera spre Miercurea Ciuc și ocupă orașul. Următoarea incursiune, într-o „mândră uniformă de honved maghiar”, era să îl coste viața deoarece a fost recunoscut drept spion. Doar curajul nebun l-a scăpat, într-o acțiune care a cuprins săteni maghiari, un primar român, soția adulterină a notarului sas și o țărăncuță, slujnica unei unguroaice bătrâne, căreia, după război, i-a fost naș și a jucat la nunta ei. Întors la București, Scârneci primește leafa pe două luni „și o frumoasă sumă de bani în plus, sumă pe care apoi o cedez Crucii Roșii.” Este asimilat gradului de sublocotenent, primește echipamentul adecvat și prima de mobilizare. Vasile Scârneci împlinea douăzeci de ani și i se spunea „mânzul năbădăios.” Dezamăgit de Serviciul de Informații, Scârneci își prezintă demisia. „M-am hotărât să mă fac ostaș cu adevărat, luptător în prima linie, nu înapoia frontului, printre sedentari-învârtiți.” La 1 septembrie 1916, Scârneci se înrolează ca simplu soldat al Regimentului 3 Vânători. Aflați în trecere cu regimentul prin Rupea natală, comandantul regimentului, locotenent-colonelului Epure, este admonestat de un bătrân, care luptase în 1866 la Königgratz cu prusacii, pentru faptul că nu își sapă tranșee pe unde trec. În decembrie, pe crestele troienite ale Munților Buzăului, colonelul îi cere lui Scârneci să îi amintească, de vor mai trăi cu toții, să îi ceară scuze bătrânului. În 1925, însoțit de Scârneci, generalul Epure Traian, își cere scuze personal, la Rupea, de la Moș Praizu. După bătălia de la Mărășești din 1917, rănit fiind, la Bârlad, este decorat cu Virtutea Militară de însuși Regele Ferdinand. Pe când făcea de gardă la Peleș în 1925, regele, aflat la o plimbare cu Constantin Stere, îl recunoaște pe Scârneci și stă de vorbă cu el, motiv de mândrie întreaga viață. În anul 1918, a devenit ofițer activ la Regimentul Vânători de Munte. Scârneci a participat la campania armatei române din Ungaria, în unitatea al cărei comandant de jure era Prințul Carol al II-lea.

 

Scârneci, dreapta sus, 1918, Bacău. Rănit la braț, de aceea are vestonul descheiat, neregulamentar. Foto colecția Retromil

În 1924 a fost campion național la atletism, la proba de 400 m garduri. „Alergam cot la cot și umăr la umăr cu ostașii, în chiloți făcuți din izmene și târligi făcuți din pături reformate.” Sportul care l-a consacrat a fost însă schiul, Scârneci a participat la Jocurile Olimpice de la St. Moritz, în 1928, în echipa de patrulă militară. În 1937 i-a fost instructor de schi în stagiul de instrucție Marelui Voievod de Alba Iulia, viitorul Rege Mihai al României. Scârneci a fost primul brașovean cu reședință permanentă în Poiana Brașov. La el în vizită a fost Regele Carol al II-lea și, se pare că aghiotantul lui a înnoptat la el. Coincidență sau nu, la scurt timp s-a electrificat Poiana Brașov. Casa Scârneci, construită în 1933, mai există și astăzi. Ca „sportsman” consacrat, Scârneci face parte din „Clubul Celor 15”, alături de alți vânători de munte de seamă: prinții Carol și Nicolae, generali, el fiind cel mai mic în grad.

 

Sinaia, 1924. Foto colecția Retromil

În Al Doilea Război Mondial a participat la eliberarea Nordului Bucovinei, la forțarea Nistrului, la urmărirea forțelor sovietice peste Nipru și Bug, la bătălia din stepa Nogai, la pătrunderea în Crimeea (au fost primii care au atins Marea Neagră) și la asediul Sevastopolului. A fost avansat locotenent-colonel, a devenit comandant de drept al Batalionului 3 Vânători de Munte și decorat cu ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a și cu Crucea de Fier clasele I și II-a. Scârneci a fost dislocat în apropiere de Novorossiisk, a luat parte la bătălia pentru Cuban și Peninsula Taman. A revenit în țară la sfârșitul anului 1943, după aproape doi ani și jumătate petrecuți aproape în întregime în linia întâi.

 

Scârneci, stânga, campion la atletism. Foto colecția Retromil

După 23 august 1944 Scârneci a participat la luptele pentru eliberarea teritoriului național, batalionul lui intrând primul în Sfântu Gheorghe și Târgu Mureș. În 1945 fost avansat colonel, iar în 1946 a fost trecut „cadru disponibil”.

Scârneci a redactat un jurnal de război în care a consemnat zilnic întâmplările de pe front în perioadele 1916-1920 şi 1941-1943. Colonelul deținea terenuri, primite în urma serviciilor aduse țării în Primul Război Mondial. A fost înfierat drept chiabur, iar comuniștii i-au confiscat proprietățile. După război, chiar dacă nu a făcut închisoare, a fost ținta controalelor și a perchezițiilor la domiciliu. În perioada comunistă, în urma mai multor descinderi, familiei i s-au confiscat lucruri din casă. Se presupune că în acest fel a dispărut și colecția de săbii aduse din zonele în care a luptat, deoarece nu s-a păstrat nicio sabie. Pentru a nu fi confiscate, Scârneci a îngropat caietele și fotografiile de pe front, în grădina casei. În anii ’60, când controalele s-au rărit, Scârneci le-a dezgropat și a retranscris caietele.

Marginalizat și tras pe linie moartă pe plan profesional, Scârneci petrece ani liniștiți alături de familie și moare în 16 august 1969, la 73 de ani.

 

Caietele originale ale lui Scârneci. Foto colecția Retromil

 

Unde să mă trimită mai mult decât în linia întâi, cu băieții mei?”

Scârneci s-a aflat la intersecția între macro- și micro-istorie. Nu suficient de important cât să ia decizii cu privire la soarta României, dar suficient de însemnat cât să se afle în imediata apropiere a celor care o făceau. Destul de important, ca să poată sta la căldură și la adăpost, chiar și aflat pe linia frontului, dar suficient de zelos și de patriot cât să nu o facă. „Sunt peste două luni de când sălășluiesc în această cazemată întunecoasă, umedă, murdară, plină de fum. … Astăzi când mi-am scos cizmele, n-am mai găsit ciorapii. S-au topit după atâta vreme de nedescălțat. … Tușesc ca un cal răpciugos. Nu știu cum am răcit.”

 

Fotografii făcute de Scârneci. Foto colecția Retromil

Scârneci a fost un comandant iubit de soldați și respectat de superiori. Nu ar fi cerut niciodată unui ostaș ceva ce nu ar fi făcut el însuși. A fost un comandant sever, cu așteptări mari, dar realiste. Cu regret, dar nu a ezitat să trimită simulanții (automutilații) în fața Curții Marțiale, pentru a nu se extinde „molima” asupra batalionului său. Dar, în același timp, Scârneci și-a riscat în numeroase rânduri cariera, poate și viața, nesocotind ordine, atunci când erau transmise de la distanță, fără cunoașterea realității și când acestea puneau în joc viața soldaților săi, în mod nejustificat și gratuit. Scârneci a luptat, a fost rănit de mai multe ori în ambele războaie, chiar grav și s-a întors pe linia frontului, la cerere. Nu a ezitat să își comande batalionul în luptă, să le ceară soldaților să îl urmeze, cu prețul vieții. Dar, s-a luptat nebunește cu superiorii ca aceștia să aibă hrană, îmbrăcăminte, adăpost și permisii, atunci când s-a putut. Cu toate anomaliile dovedite și plătite cu atâtea pierderi inutile, cei de la comandă nu se pot dezbăra de orgolii, nu au destule decorații smulse din viețile bieților ostași. … Vin să-și facă stagiul de trei luni, să-și umple piepturile cu decorații. … La Crimeea este tare frumos, pot face plajă, la mare. Știu, puturoșii, că bătălia Sevastopolului este pe sfârșite și acum se înghesuie la pradă.”

 

Asociația Retromil – Expoziția Vasile Scârneci

 

Expoziția Retromil. Foto Anca Popa

Asociația Retromil din Brașov, formată din pasionați ai istoriei militare românești și din colecționari, are ca scop aducerea istoriei mai aproape de oameni, prin promovarea valorilor naționale, a eroilor și a istoriei militare a românilor. Alături de Editura Militară, Retromil contribuie la păstrarea memoriei colonelului Vasile Scârneci. Caietele originale de pe front ale lui Scârneci, care au zăcut îngropate într-o ladă, în grădina casei, se află astăzi într-o colecție privată. Colecționarul, un apropiat al familiei Scârneci, s-a preocupat să adune la un loc obiecte aparținând colonelului, prin amabilitatea soției fiului său decedat în 2015. Dorința doamnei Schone-Scârneci a fost ca aceste mărturii ale istoriei României să fie păstrate corespunzător și puse la dispoziția publicului. Acest lucru s-a întâmplat. Prețioasele caiete cu însemnări, peste nouă sute de fotografii de pe front, multe făcute chiar de Scârneci, bareta cu decorațiile colonelului, aparatele lui de fotografiat, brevetele semnate de regii României, precum și alte obiecte de pe front pot fi văzute, gratuit, la Muzeul Județean de Istorie din Brașov, din Piața Sfatului.

 

Bareta cu decorații a colonelului Scârneci. Foto Dan Străuți, colecția Retromil

(Pentru cei interesați de micile detalii, uniforma de sublocotenent din cavalerie, salvată literalmente din tomberon, pe brațul căreia se poate vedea și tresa de rănit, are lângă ea un buchet de lavandă, pentru a proteja, în mod natural, lâna de molii). Angajații muzeului spun că în mod regulat vine cineva din partea Asociației Retromil să se îngrijească de obiectele expuse. Cufărul de front al colonelului, purtând însemnele și semnătura sa, este astăzi pus la adăpost, în colecția privată Retromil și așteaptă condiții prielnice pentru a fi expus.

 

Uniformă găsită în tomberon. Model 1941, din postav pentru sezonul rece, cu grad de sublocotenent din cavalerie. Protejată de un buchet de levănțică. Foto colecția Retromil

Radu Scârneci 1926-2015. Două olimpiade și un timbru

Copiii lui Vasile Scârneci, Anca și Radu, au fost botezați de Principele Nicolae al României, fiul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, în virtutea prieteniei care exista între ei, (potrivit informațiilor pasionaților de la Retromil, apropiați ai familiei). Purtat în rucsac de tatăl său încă de foarte mic pe coclaurile munților, Radu a învățat să schieze la șase ani. A absolvit Liceul Andrei Șaguna, iar pe atunci absolvenții primeau grad militar (sublocotenent în rezervă?!). Radu Scârneci a fost o perioadă scurtă ofițer, dar a fost nevoit să părăsească armata atunci când a fost catalogat drept chiabur. Din informațiile pe care le-am primit de la Asociația Retromil, Radu a urmat doi ani facultatea de medicină, până când a fost dat afară și de acolo. Un timp a fost strungar la Uzina Roman iar apoi a lucrat la ONT ca și instructor de schi și ghid montan. Spre deosebire de tatăl său, care avea o fire expansivă, Radu a fost o persoană foarte discretă și rezervată, conform spuselor domnului Adrian Pandea, care l-a cunoscut îndeaproape și care a purtat lungi discuții cu el.

Casa familiei din Brașov a fost naționalizată și, pentru o perioadă, în jumătate de casă s-a mutat sediul Clubului Dinamo.

Radu Scârneci a participat în 1948, la exact douăzeci de ani după tatăl său, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la St. Moritz la probele de schi alpin. Acolo se pare că l-a cunoscut pe Regele Carol al II-lea, iar pe Regele Mihai îl cunoștea de pe pârtie. În 1952 reprezenta România la Olimpiada de Iarnă de la Oslo. Radu Scârneci este singurul schior român căruia i s-a dedicat vreodată o marcă poștală, cu ocazia Jocurilor Mondiale Universitare de Iarnă în 1951.

 

În încheiere

 

Plan al cimitirului unde zac ostași români. Desen Scârneci. Foto colecția Retromil

Punga de puroi de la măsele crește. Am febră și frisoane. … Trebuie scos din gură tot ce este os. … Din maxilarul inferior tâșnește puroiul ca dintr-o sondă de erupție. Medicul dentist Duca, care mă operează, se minunează de așa bogăție. … Gura mi-a fost complet devastată. Acum sunt bâlbâit. … Mă odihnesc bine și mănânc lichide. Mă prezint scurt la clinica germană care e instalată într-un teatru. Mi se iau cuvenitele măsuri pentru proteze. Nemții m-au aranjat fain, sunt acum ca un ginerică, tânăr și frumos.”

Pe Vasile Scârneci l-am descoperit, ca personaj și autor al cărții „Viața și moartea în linia întâi”, în 2014. Recent, reluând cartea, și fiind la fel de captivată ca prima oară, am dorit să merg pe urmele colonelului Scârneci. Am aflat, cu părere de rău, că l-am ratat pe fiul lui, Radu, care s-a stins în 2015 și că soția acestuia trăiește retrasă și nu dorește curioși entuziaști la ușa ei. Dar, în căutările mele, am dat peste păstrătorii memoriei lui Scârneci, domnul Adrian Pandea și pasionații Asociației Retromil. Cu toții au avut răbdarea și amabilitatea să-mi povestească, pe larg, istoria familiei Scârneci. Mai mult, am descoperit că obiectele colonelului, mai cu seamă caietele de pe front, decorațiile și brevetele, sunt expuse în Brașov. Astfel, având acces la carte și la expoziție, nu avem nicio scuză: avem obligația morală de a prețui acest erou.

Pentru că am fost impresionată de colonelul Vasile Scârneci, vă las să vă bucurați de citate din cartea „Viața și moartea în linia întâi”, care pune în valoare personalitatea omului Scârneci.

 

1 ianuarie 2022, Sfântul Vasile cel Mare. La mulți ani amintirii colonelului Vasile Scârneci!

 

Brevet. Foto colecția Retromil

Sfântul Vasile

1 ianuarie 1917 „Ziua numelui meu. Sunt gratulat de ostașii mei dragi și buni camarazi. Doamne, Dumnezeule-Sfânt, ce ne aduci în acest an? Zile negre, sau și bucurii? Le merităm, Doamne, dragule?”

1 ianuarie 1919, „ziua numelui meu, pe care o sărbătoresc cum se cuvine la «Maiorul Mura», apoi seara, până hăt, târziu, la Majestic unde fetele mă felicită și îmi golesc punga până la un sfanț Doamne, și mai e mult până la primirea soldei pe ianuarie! Ce mă fac?”

1 ianuarie 1920 „am petrecut restul Serbătorilor cu bunica mea și bunicul meu în comuna Cohalm, astăzi numită Rupea. … Plecasem de lângă ei june licean și acum eram sublocotenent bătrân, călit, rănit de două ori, cu pieptul plin de decorații din cele două războaie (august 1916-noiembrie 1918 Ardeal, Carpați, Nămoloasa, Mărășești și campania din Ungaria din iulie până la sfârșitul lui noiembrie 1919). … Biata bunica fusese maltratată și închisă de jandarmii unguri, după retragerea trupelor române din Ardeal.”

1 ianuarie 1942 „De la șefii dinapoi primesc – prin telefon – felicitări pentru ziua numelui meu. Dau o fugă până pe linia întâi de foc și strâng mâna fiecărui ostaș. Lui Neață i-a sosit muzicuța și, când mă întorc din bârlog, mă primește cu un marș iabraș.”

1 ianuarie 1943 „Cu toată oboseala drumului, stau de vorbă cu ai mei dragi. Ce repede cresc copiii și ce frumoși se fac! … Plecăm la Poiana să facem schi , dar, numai după o zi trebuie să cobor jos la Brașov, căci malaria cu care m-am pricopsit în Crimeea își arată colții.”

1 ianuarie 1944 „Noua mea slujbă este cam monotonă. … Am ajuns mare comandant de toc. … Toată strădania mea este de a- face să mă înțeleagă că tot ce se trimite în Crimeea va fi sortit pieirii. … Pot spune fără exagerare: ce fac ei este o crimă, nu altceva.”

 

Colonelul Vasile Scârneci – Omul

 

A fătat Ciornaia cinci pisoi. Foto „Viața și moartea în linia întâi”, Editura Militară

În căutarea companiei, este găzduit de o coană preoteasă în vârstă. „Ia, dezbracă-te, fără tocmeală, să nu-ți fie rușine, că și Petruț al meu a venit de pe front cu gângănii de astea. Mi-a dat apoi o cămașă țărănească de noapte, cu lauri și cu miros de sulfină, și până dimineața am dormit tun, în odăița cu miros de gutui și de sulfină.”

– „Fac o baie în Ingușeț. Pe plajă, fete și dame nostime, în costume de baie diferite. De multă vreme nu am mai văzut asemenea minuni pe plajă. Sunt cam trei ani de atunci. Nu-mi vine să cred ochilor! Îmi dă inima brânci.”

– „O parte din ofițeri mi-au cerut voie să meargă la Ialta, să mai vadă și ei o «damicelă» cu pantofi și cu pălărie. Am cerut aprobarea grupului, care nu a binevoit să aprobe. De ce această răutate? I-am învoit totuși pe cei care au cerut. Am făcut-o cu dragă inimă, pe barba mea.”

– „Miros de primăvară. Covorașe cu multe și felurite floricele. Ce frumoasă, cât de minunată este natura. Ce păcat că ea este întunecată, mânjită de răutatea oamenilor, care se sfârtecă ca demenții.”

– „În postul meu de comandă intră buluc caporalul Țandără Grigore. … Are în mână o cracă de brad și face semne ca și cum și-ar îndemna boii la plug. Îi mângâie, vorbește așa de frumos cu ei: hai, Dogarule, hai Plăvane! … Cântă o doină din satul lui. … Este bietul lovit în cap, glonțul i-a zburat o parte din țeastă și i se vede creierul. Cu greu îl scoatem din lumea lui de acasă, să se lase pansat … căci se grăbește să scoată brazda la capul tarlalei. Vremea bună de primăvară este atât de potrivită pentru arat. El știe asta din instinct.”

– „Mare eveniment în bârlogul nostru: a fătat Ciornaia cinci pisoi.”

– „A înflorit liliacul. Au apărut niște flori mari, în felul macului de la noi, dar mai mari, mai cărnoase, cu miros tare plăcut.”

– „Am plecat spre Calea Victoriei. Doamne, câți tineri berbanți, și noi pe linia de luptă ne cârpim cu ostași, foști răniți, de două, trei și chiar de patru ori, care se întorc pe front cu rănile încă nevindecate. … Femeile, în schimb, merită toată lauda. Sunt frumoase, elegante, cochete. Să le sorbi din ochi, nu altceva.”

 

Colonelul Vasile Scârneci – Ostașul

 

De gardă la Peleș, după Primul Război. Militarii poartă pălării tip „alpini” din Italia. Foto și informații Retromil

– „O schijă care nu avea ceva mai bun de făcut, mă rănește. Respir din ce în ce mai greu, căci trei coaste sunt înfipte în plămân. Două degete de la mâna stângă sunt făcute ferfeniță.”

– „Am fost decorat manu propria cu Virtutea Militară și îmbrățișat cu augustele brațe ale suveranului care avea să fie regele românilor, regele României Mari, Ferdinand cel Loial.”

– „Rănile mi se vindecaseră și am avut noroc că am rămas întreg …Medicii noștri amputau cu furie, picioare, brațe, afară de capete … Franțuzii erau mai economi în amputare.”

– „Șobolanii, terminând proviziile din magaziile gării și din satul Mărășești, au năpădit în adăposturile noastre. Au devenit mai inamici decât inamicul.”

– „La Colomeea, am capturat un tren plin cu zahăr pe care l-am expediat spre Cernăuți, în Moldova noastră era o mare lipsă de zahăr și știam că această captură va fi bine primită.”

– „Dragul meu Zamfir, ești primul din ofițerii mei căzuți la datorie! Tu, cel mai tânăr, cel mai brav, cel mai bun la suflet, cel mai iubit de toți, ai îmbrăcat atât de timpuriu cămașa morții.”

– „Chiar și sub focul intens, ne străduim să ne adunăm morții și răniții. … Tudorel – un copil voluntar – nu și-a revenit încă din nebunia de ieri, țipă, urlă și, plângând, mă roagă să mă culc la pământ, căci altfel mă ucid rușii cu tancurile lor.”

– „Ostașii au înțepenit pe burtă, pe pământul înghețat. … Între ostași sunt și doi degerați. Puștile-mitraliere nu mai funcționează, căci uleiul este înghețat.”

– „Mărimile mă pisează într-una la telefon să le pregătim în satul Alsu camere confortabile, cu sobe bune. … Nici pentru Dalai Lama sau maharajahul Kapurthala nu se fac așa pregătiri … când ne gândim că noi, de 12 zile, am stat adăpostiți de-a valma, după un colț de stâncă, cu picioarele în omăt.”

– „Doamne, ce bătaie de joc, celor din interior nu le convine ca cei de pe front să le-o ia înainte la avansare, dacă mai supraviețuiesc, dar nici pe linia de luptă nu se înghesuie, căci aici se poate și muri câteodată.”

– „Vom ataca deci singuri, cu ambele flancuri în vânt. Cine dracu i-a învățat tactică, le-a pus eghileți de stat major, acestor dobitoci de comandament? … Bieții ostași simt că intră într-un măcel. … Este tragic.”

– „Îmi amintesc că în toamna lui 1917, după apriga bătălie de la Doaga-Mărășești, ca tânăr sublocotenent (nu împlinisem 21 de ani), am fost decorat cu Virtutea Militară de către, fie iertat, Regele Ferdinand Loialul, care, cu propria mână mi-a prins decorația în piept și m-a sărutat pe ambii obraji. Astăzi, pe linia de luptă, în fața cetății Sevastopol, pentru maiorul bătrân Vasile Scârneci, comandantul Batalionului 3 Vânători de Munte, această misiune este îndeplinită de caporalul popotar Gorgon Vasile. Doamne, câtă ironie!”

– „Toți care au șters-o … bolnavi de „Crimeită” „Sevastopolită”, „Nipurită”, sunt decorați cu Ordinul Mihai Viteazul și unii cu Crucea de Fier. Ostașii comentează sever acestea, și pe bună dreptate. … Fiți liniștiți, eu nu voi pleca decât împreună cu ostașii mei, care vor mai trăi.”

– „Locotenentul medic Wagner se pregătește de plecare. … Astăzi trebuia să plece, … îmi povestea că la Sibiu are o soție vrednică și o fetiță de 12 ani, o casă proprie, frumoasă și un cabinet medical modern. … Nu-și găsește oglinda să se bărbierească. Îi dau ciobul meu. Fără să-l observ, iese din cazemată să meargă la WC. La ușă îl întreabă pe ostașul observator: «Ce mai e nou? Rușii de ce nu trag astăzi?». Face câțiva pași și ca din senin un proiectil de aruncător mijlociu – 82 mm – cade în șanț și-l lovește din plin. A fost sfârtecat, plămânii i-au ieșit prin umeri, cazemata se umple de fum, lampa de carbid se stinge.”

– „Primul a fost lovit greu la cap. I se văd creierii. Al doilea, cu arterele femurului retezate. Au pierdut mult sânge și cred că până la ambulanță se vor prăpădi.”

– „Cât de mare este acest umil țigan. … Este rănit a treia oară. … Comandantul lui de companie, decorat cu Ordinul Mihai Viteazul și alte decorații, ofițer de carieră, a simulat o nefrită și l-am învoit să meargă la Bahcisarai să facă un consult. A profitat de ocazie, a șters-o cu avionul, a zburat în țară, în sânul familiei, pe urma maiorilor Penescu și Palade.”

– „Generalul Lascăr ne-a părăsit de obosit, și generalul Rășcanu ne-a luat de odihniți. Astăzi se împlinește un an încheiat de când am plecat de acasă, dintre ai mei dragi și scumpi, de când nu i-am mai văzut. Dumnezeule mare și bun, de mă vei ajuta să-i mai văd… Zi albă, nicio pierdere.”

– „Sunt chemat urgent de generalul von Pannwitz. … Toți erau beți după duhoare. … se distrau: aruncau până în tavan un copilaș, să fi avut doi anișori, care le servea drept țintă, în care o parte din gealați trăgeau cu pistoalele de zor. Copilașul nu țipa. Cred că de mult era mort, ciuruit de gloanțele vitejilor. M-am îngrozit, nu-mi credeam ochilor și urechilor. Nu-mi puteam închipui atâta cruzime, sălbăticie. Am închis ușa și ochii. Când te gândești că aceste bestii fac parte dintr-un popor care l-au avut pe Beethoven, pe Goethe, pe Kant, pe Heine și țara lor se găsește astăzi în centrul Europei civilizate.”

 

Insubordonare

 

Brevet Primul Război Mondial, foto Foto colecția Retromil

– „Sângele Batalionului 3 Vânători de Munte este prea scump, am învățat să-l prețuiesc. Nu v-am urmat, căci știam ce se va întâmpla. Am fi avut și noi soarta escadronului de cavalerie care v-a urmat îndemnul. Lăsați-ne pe noi acum să scoatem castanele din foc. Le-am mai scos și altă dată.

Niciodată nu am putut suferi indivizii fricoși lași, fără milă de ostași. De altfel, ordinul este stupid. … Dar nu-i chip să te înțelegi cu proștii.”

– „Cu izbânda scăldată în numeroase pierderi, cei de la comandamentul diviziei au nerușinarea să ne bruftuluiască. … Nemții ne felicită pe toate cărările și râd de istericalele, de inconștiența și de prostia ștabilor noștri. Îi dau în p… mamelor lor și îmi văd de necazurile mele.”

– „Plec la brigadă să mă iau de … gât cu generalul. «Efectivul batalionului dvs. fiind redus, nu se mai pot face avansări.» … Culmea tâmpeniei. … Adică cum? Batalionul 3 Vânători de Munte s-a subțiat pe undeva, păzind gâște sau vreo bostănărie? … Să știți că sergenții mei merită cu prisosință nu gradul de sergent-major, ci și gradul de general. Să mai știți că ostașii mei poartă în raniță bastonul de mareșal. … Nu mă las nici mort! Sunt amărât că nu pot face mai mult pentru ostașii mei.”

– „Pe comandant l-am găsit la căldurică, la pijama, și când m-am repezit în el nu mai știa de ce ne-a chemat. Ce ticălos, ce sadic. La întoarcere, pe întuneric beznă, trecând peste apa Ciornaia, s-a spart gheața și am făcut o baie nu prea caldă. Bietul Pitiș a tras mult de mine până m-a scos cu hainele sloi de gheață.”

– „Desigur că m-am opus la această savantă propunere. Doamne, ce minte încâlcită, aiurită, poate zace în capul unui ofițer de stat-major și fost profesor al școlii militare. Îi plâng pe cei care au avut nenorocul să învețe carte de la acest idiot.”

– „Generalului Ilie Șteflea i-am povestit cu toată sinceritatea lucrurile pe șleau. … După evacuarea Cubanului, nici Crimeea nu mai poate fi păstrată multă vreme. Generalul m-a ascultat cu multă atenție. Mi-a dat dreptate. Nu s-a supărat, cum au obiceiul mulți șefi, când le spui adevărul gol-goluț.”

– „Generalul Vasiliu-Rășcanu a venit tocmai la țanc. … Ne-am ciorovăit în lege, i-am spus câteva crude adevăruri spuse din … rărunchi … S-a supărat foc. Am conștiința împăcată că i-am spus-o verde, răspicat. Nu l-am mințit cum îl mint trepădușii care îl înconjoară.”

 

Scârneci – fiu, soț și tată

 

Aparat foto apraținând lui Scârneci. Foto colecția Retromil

– „O telegramă trimisă de sora mea. Îmi vestește că biata mama a decedat. … M-a născut când de-abia împlinise 15 ani. Eram fructul născut din ardoarea tinereții ei, din frumusețea ei deosebită, mă iubea și o iubeam ca nimic mai scump pe lume. … Generalul m-a îndemnat să plec la București, îmi punea la dispoziție mașina lui până la Simferopol și de aici, cu avionul, în trei ore eram la București. Am refuzat, căci eram în toiul bătăliei acum și nu voiam să-mi las ostașii care mă iubeau, mă stimau și aveau atâta încredere în mine… De peste doi ani nu o văzusem pe biata mea mamă. Mă ruga să merg la București să o văd și să mă vadă. Acum îmi fac amare reproșuri că nu am ascultat-o.”

– „Astăzi este Sfânta Maria, ziua numelui soției mele dragi. Este a 18-a sărbătoare a numelui ei de când suntem legați împreună prin Dumnezeu și lege. … Legătura s-a cimentat prin cei doi copii, Radu și Anca, și prin atâtea întâmplări bune și rele. Am început-o de la lingură și numai împreună am întemeiat un cămin cald, frumos, de onoare. … Poate bunul Dumnezeu îmi ajută să scap cu viață și din această vâltoare a morții, să ajung la frumoasa noastră gospodărie și acolo, ca bătrân, la gura sobei, să-mi depăn amintirile căci, Doamne, prin multe am trecut și multe am pătimit!”

– „Sunt fericit și mândru între ai mei dragi. Vreau să mă laud și cu ei, nu numai cu bravii mei ostași de pe linia de luptă și, slavă Domnului, am cu ce mă mândri.”

Împlinesc astăzi 45 de ani. … Am înjghebat o frumoasă gospodărie, ajutat cu multă dragoste, răbdare și pricepere de scumpa mea soție Mioara. … Tot astăzi Răducul meu drag împlinește 15 ani.

– „Ancuța spune că așa-i de plăcut în casă, că miroase a tata. Seara mergem cu toții la cinema și apoi acasă, la povești, până hăt, târziu. Lecțiile pentru a doua zi au rămas baltă.”

– „Copiii au început să mă ia în bășcălie, că merg (schiez) cu prea multe frânări și ocoliri. Ce să-i faci? Tinerețea.”

 

Umor

 

Brevet. Foto colecția Retromil

– „Trei uzbeci, pe care de emoție probabil i-au apucat neputințele, ies dintr-o tufă ținându-și nădragii. Le facem semn să ridice mâinile sus și atunci le cad nădragii. Scena se repetă de câteva ori.”

– „Pe la genunchi și pe la umeri mă cam furnică reumatismul. Se vede treaba că-l completează pe cel pe care l-am supt timp de șase luni în cazemata de la Ciorgun. Acela era reumatism de Crimeea, acesta va fi reumatism de Cuban. … După război, dacă nu mi-or rămâne ciolanele pe aici, voi avea la pensie cu ce mă ocupa, pe la Herculane, pe la Techirghiol. De vreo 20 de ani tot plătesc eu cotizații pentru vila «Tamara» pe care nu am văzut-o nici măcar în poză.”

– „Măi, măi, ce om mare am ajuns! Este prima dată în toată cariera mea până acum când voi fi comandant de toc, conțopist. Cred însă că nu voi face mulți purici pe aici.”

 

Portret în creion salvat și recondiționat de Retromil. Foto colecția Retromil

20 comentarii

  • Octavian

    Mulțumim pentru încă un articol plin de trăire, de viață, sau de luptă pentru viața altora, în cazul acetui brav și aproape necunoscut erou.
    În lumea noastră a tuturor este acum, mai mult ca oricând, nevoie de eroi adevărați, cu rol de model, de îmbărbătare, de exemplu. Căci în lumea de astăzi „modele” care răzbat către societate sunt în genere non-valori, plăsmuiri (ale (social-)media, ale banilor sau de alte naturi).
    În acest articol însă este revigorat un luptător român, patriot (în sensul cel mai bun, din păcate aproape pierdut acum, al cuvântului), un Om căruia i-a păsat de oamenii pe care a fost însărcinat să îi coordoneze (în luptă, poate spre moarte) mai presus de sine. Un Om căruia i-a păsat de viața semenilor săi și care a luptat pentru crezurile sale nobile, atât pentru oameni, cât și pentru Neam și pentru Țară (iată alte cuvinte care răzbat din acest articol și a căror însemnătate a fost distrusă de acțiunile egoiste și nepăsătoare ale celor ce s-au perindat în ultimile decenii la conducerea Romîniei, care, iată, a dat în trecut oameni de asemenea valoare – morală în cazul lui Vasile Scârneci, intelectuală în cazul altora).

  • Sivuka

    Fabulos! Un OM extraordinar, un adevarat patriot roman care in final nu a mai fost pretuit. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Familia sa ar trebui sa contacteze cativa milionari ori miliardari care sa sprijine producerea unui film despre acest EROU NATIONAL.(Oare cati au mai fost ca acesta)

  • Tudor Tovaru

    De fiul său auzisem (sunt la curent cu istoria skiului românesc), dar de el nu. Ce viaţă ! Oameni ca el trebuie scoşi în evidenţă, nu toţi interlopii şi mizerabilii care ne înconjoară… Mii de mulţumiri, stimată doamnă !

  • stefan

    sunt multe istorii care așteaptă sa fie descoperite, romani care au luptat sub alte steaguri, si fapte de vitejie, ex roman din brezoi care a luptat la zidul atlanticului, poveste fabuloasa

  • Cristian

    In primul rand un an mai bun si tot ceea ce e bun!
    Va multumesc pt frumoasele randuri scrise pt un erou al tarii noastre,nestiut de multa lume.
    Trebuiesc cunoscuti si pomeniti pt jertfa lor!
    Sunt din neamul padurarilor din Codrii Vlasiei,Catunul Dobrosesti,actualmente Snagov Sat.
    Strabunicul meu,Gheorghe, a luptat in 1-ul RM fiind decorat de Regele Ferdinand.A ajuns pana la Budapesta in 03/04,08,1919.Pe panglica de Virtute Militara erau baretele Ardeal,Carpati,Oituz,Jiu,Marasti.Apoi,Tisza.
    Bunicul meu,Constantin, a fost Mare Invalid De Razboi,in urma ranilor grave primite pe Frontul de est..
    Decorat de Maresal si lasat la vatra in 1942 in urma invaliditatii.
    Pt pamantul primit de strabunicul Gheorghe,bunicul Constantin,in urma faptelor de bravura si a faptului ca a luptat pe Frontul De Est si apoi s-a impotrivit colectivizarii a primit 6 ani de inchisoare politica in baza art,209,Cod Penal(sic!),uneltire impotriva oranduirii socialiste….
    Stiu ce inseamna jertfa de sange platita de neamul acesta din povestile lor..avem si rude care nu s-au intors acasa si dorm somnul lor de veci pe taramuri straine…
    Daca doriti, detaliez povestea lor,scrisa deja putin nuantata de mine in memoria lor,pt copiii si nepotii mei..
    Asa cum am scris o poveste tulburatoare zisa chiar de erou,un om din satul Rast,Jud.Dolj,capturat la Stalingrad si revenit acasa dupa,,,21 de ani,fata lui avea deja o fetita…
    Pomeniti sa fie toti cei care au luptat pentru demnnitatea si libertatea neamului nostru!
    Inca odata,multumesc!

    • Avram Teodora

      Citisem undeva că există un cerc vicios al oamenilor puternici care generează perioade bune și relaxate, care determină scăderea calității umane fapt care duce la conflicte și vremuri grele… Ciclic, oamenii generează vremuri, care șlefuiesc, dezvoltă sau dezvăluie caractere. Nu pot să nu mă gândesc că datorăm vremurile de pace și prosperitate unor astfel de oameni, că nu le merităm și că ei, nu noi, au câștigat ceea ce noi trăim.
      Sper ca astfel de istorisiri să fie o sursă de inspirație și îți mulțumesc că ni le oferi!

  • Sorin

    Ce OAMENI….., ce CARACTERE…, Ei reprezinta ADN -ul neamului românesc. Fara ei eram praf si pulbere în trecere timpului. Pioasa recunostinta tuturor celor care si-au pastrat verticalitatea si omenia, indiferent de ce se întâmpla în jurul lor.

  • Anda Popescu

    Frumos omagiu adus eroului național Vasile Scârneci, de Sfântul Vasile. Ne bucurăm să ne îmbogățim mintea și sufletul cu povești și personaje adevărate, eroi și fapte de vitejie, caractere puternice, care pot fi pilde pentru noi toți. Vrednici și povestitorii care aduc în atenția noastră povești adevărate despre eroi și despre oameni obișnuiți care fac lucruri deosebite.

  • Sanda Belea

    Este impresionanta povestea adevarata prezentată de Anca Popa. Mulțumim pentru aducerea in actualitate a acestei adevărate lecții de istorie vie. Dacă așa ar fi predata istoria in scoli, toți elevii ar iubi istoria. Succes pe mai departe Draga Anca cu dezvăluirile care ne arată ce oameni are România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.