• Republica

    Am înțeles de la Vasilica ce înseamnă să dăruiești din ce nu ai și că eu nu voi putea face asta niciodată

    Se apropie Sărbătorile și crește presiunea. Să fim mai buni, să dăruim, să donăm, să ajutăm. Apoi, până de 1 Iunie, avem un respiro binemeritat. E plin Facebook-ul în perioada asta de cazuri reale: copii flămânzi sau bolnavi, vârstnici sortiți să trăiască nedemn, animale abandonate. Și e plin de influenceri care și-au propus să mă facă să mă simt vinovată de Crăciun, ca să se simtă ei generoși. Nu mă refer aici la persoanele publice care conduc acțiuni umanitare pe tot parcursul anului, de ani buni. În fața acestora mă înclin și în aprilie, și în septembrie, nu doar în decembrie.   M-am implicat, de o vreme, într-un caz susținut…