Pandemie

4 copii, 3×3 luni de izolare,… ”decât” 2 părinți…

Doi părinți cu biroul mutat la domiciliu: Șșt, nu vezi că sunt în call??? Nu poți ține copiii mai liniștiți, știi, e important… Încerc să mut conferința telefonică la ora la care doarme Maria, dar nu depinde doar de mine, am și eu colegi, cu problemele lor…

Un adolescent blazat: doar e vacanță! Dacă nu ne dau teme de la școală, de ce trebuie să îmi dai tu la matematică?? Alți părinți își lasă copiii să se joace online în timpul ăsta!

O preadolescentă când veselă, când îmbufnată: eu nu înțeleg de ce trebuie să fie totul așa, și nu invers.

Clasa a doua, îngropat de ”Doamna” în fișe și proiecte, pachet de nervi: da’ de ce trebuie să muncesc cel mai mult din familia asta???

Mămăruța de trei ani: Mami, vreau! Tati, hai! EU pot!

Închiderea școlilor ne-a luat și pe noi pe nepregătite. Primele zile ne-am lamentat, incapabili să privim mai departe de nasul propriu: totul s-a anulat, antrenamente, cantonamente, campionatul național de schi, city break-ul la München, concediul… Iar faptul că am intuit încă de la început o oportunitate în această pauză de la viața „obișnuită”, agitată, pe repede înainte, nu a făcut decât să adauge presiune suplimentară.

Prima săptămână ne-am dat toți cu capul de pereți. Dar printre cucuie, am avut o revelație:

Avem timp!

Cel puțin timpul petrecut pe drumuri, în trafic, du copii-adu copii, e acum aur curat, lingouri puse la păstrare în seiful Băncii de Timp Economisit. Ce facem cu el? Îl investim, ne îmbogățim cu toții și fiecare în parte. Cred că cine nu are acum ceva mai mult timp decât avea în urmă cu o lună, e condamnat pe vecie să nu aibă timp nici la pensie.

Greșelile pe care le-am făcut la început, le-am ajustat din mers. Am scos cuvintele ”trebuie”, ”repede” și ”întârziem” din uz. Și ce să vezi? Totul merge mai bine, mai rapid, mai plăcut pentru toată lumea.

Am constatat că reducerea semnificativă a timpului petrecut pe Facebook și în fața televizorului are un efect incredibil: dilată timpul. Cel de calitate, folositor. Avem o gaură neagră la timpul petrecut pe WhatsApp, pe cele douăzeci de grupuri și grupulețe de birou, de școală, de antrenamente, de familie, de prieteni, pe care se discută mult, prost și pe lângă subiect. Așadar mai e timp potențial de câștigat.

Am făcut ședință de familie: fiecare să spună ce și-ar dori să facă următoarele săptămâni, individual și împreună. Apoi am făcut planul de bătaie.

Ajutor în casă

Atât timp cât suntem o familie, care locuiește în aceeași casă și o murdărește în mod egal (mai mult sau mai puțin), e corect să ne împărțim sarcinile. Pe parcursul unei săptămâni fiecare copil aspiră camera proprie, pune haine la spălat,își împachetează hainele curate și le pune în dulap. Apoi ajută la pregătirea mesei, cu vasele murdare sau curate, duce gunoiul. E puțin lucru? Nu, e lucru mare! Ia mult timp? Cam o jumătate de ora pe zi. Proteste? Daa, dar tot mai timide.

Rutină

Cum unii copii se trezesc în ritm de școală, iar alții greu și târziu, aplicăm următoarele reguli. Cine e matial citește sau face Lego în liniște, iar ținta este ca la ora 10 să ne începem ziua pe toate planurile. Pranzul e zilnic în familie, așa cum era până acum doar la sfârșit de săptămână. Ora de liniște e sfântă, unii dorm, alții citesc. Serile sunt pentru jocurile de societate sau pentru filme.

Mici proiecte personale, după pasiuni sau înclinații

Preadolescenții au fost tentați de un curs online de șase săptămâni de public speaking. Au o ședință săptămânală și o temă de pregătit pentru sesiunea următoare. I-a captivat pe amândoi, mai ales că e tehnic, cu folosirea gadgeturilor. Win-win.

Clasa a doua și-a dorit o tabără gratuită, virtuală de spionaj acasă, cu mesaje codificate și mistere de dezlegat. A reluat de bunăvoie și orele de pian cu ajutorul unor tutoriale.

Noi, părinții, ne-am stabilit un timp zilnic individual, la dispoziția fiecăruia. Văd că soțul meu îl folosește pentru a explora muzică, iar eu mi-am dorit un curs de dezvoltare personală.

www.ludus-logos.org este un site creat de mine zilele trecute, din disperarea copiilor mei pentru fișele plicticoase, primite de la școală. Sunt câteva fișe hazlii, curajoase, cu întrebări sau provocări surprinzătoare, pentru copii și părinți deopotrivă, care scot la iveală lucruri pe care nu le știam despre copiii noștri. În prezent colaborez cu două școli și cu numeroși părinți cu aceste ”Fișe Out of the Box”.

Fiind activi, cel mai greu ne este că suntem limitați în mișcare. Din ofertele numeroase și generoase în acest sens, am ales să facem fitness online, de trei ori pe săptămână (cel puțin teoretic).

Gadgeturi

Scopul meu este de a limita timpul copiilor pe gadgeturi prin uitare, nu prin interdicție. Sunt zile în care funcționează mai bine, altele când nu prea funcționează deloc. Dar am rezolvat problema, fiind mai tolerantă cu mine însămi, având așteptări mai mici sau mai puține de la mine. Așa cum cred că o pizza sau o mâncare ocazională de la fast-food la o petrecere nu transformă copiii din sănătoși în obezi, atâta timp cât în familie se mănâncă sănătos, tot așa cred că o perioadă mai intensivă în jocuri pe tabletă, nu îi transformă în dependenți, dacă știm să le oferim alternative de îndată ce ieșim din restricții. Intenționat nu am spus de îndată ce ne reluăm viețile obișnuite pentru că o parte din noi cred că nu ne vom relua existențele din punctul în care le-am lăsat, ci vom aplica, activ și conștient lecțiile pe care le-am învățat în perioada coronavirusului.

Implicarea în cauze sociale

Ca familie, am decis să sprijinim asociații mici care nu beneficiază de surse de finanțare sau proiecte individuale generoase, cu suflet și cu amprentă mare. Sunt oameni implicați și pasionați, pe care fie îi cunoaștem direct și le apreciem munca, fie îi putem urmări de la distanță și putem vedea impactul pe care îl au. Astfel, ne stau la suflet Prietenii berzelor, asociația ”Aura Ion” sau Gheorghe Boldijar, îngerul caselor de copii, el însuși și soția, proveniți de acolo. Cine să se priceapă mai bine?

Efectul e în dublu sens, binele făcut se întoarce, sub forma mulțumirii sufletești și a unei stări de bine care e neprețuită și care nu poate fi generată în alt mod.

Prosteli

Copiii înțeleg ce înseamnă pandemia, ne văd preocupați, îngrijorați. Ne informăm surse verificate și le spunem și lor esențialul. Ne dorim să fie informați, responsabili, dar nu înfricoșați sau temători.

Chiar și așa, copii au simțit nevoia să refuleze. Le-am dat mână liberă și serile au inițiat petreceri cu muzica dată la maxim, unde fiecare își alege o piesă. Dansăm cu toții pe Dance Monkey, Bregovic sau Anna Netrebko, depinde de cine e la butoane. Altă dată, am pus la bătaie toate fardurile și rujurile mele, ne-am fardat și coafat reciproc, apoi am făcut poze și am șocat bunicii.

Suntem departe de a putea trage concluzii, însă două adevăruri mă lovesc fără menajament:

O fi statul în casă, o fi perioada de creștere? (Creșterea fizică e vizibilă, cea intelectuală, e dezirabilă). Niciodată nu s-a mâncat (și băut, să nu ne ascundem după deget) atât de mult la noi în familie. Gătim fără pauză, cumpărăm de toate și totul dispare, în cel mai scurt timp. Mâncare, fructe, dulciuri. Și niciodată nu s-a făcut atât de multă mizerie și dezordine, am putea să facem curățenie fără încetare.

În această perioadă grea, de încercare și de suferință pentru întreaga lume, nu am avut niciodată atât de mult timp împreună, de jucat, de vorbit, de dansat. De trăit.